Analiza de Scenarii – Studiu de Caz



Metoda scenariilor în analiza informațiilor de securitate națională. 

Studiu teoretic-aplicativ
drd. Iulian F. POPA
Școala Doctorală Relații Intenaționale și Studii de Securitate,
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Abstract

Metoda scenariilor presupune analiza prospectivă și modelarea probabilistică a implicațiilor posibile ale unor ale unor evenimente actuale și/sau anterioare asupra viitorului. Selectarea, conturarea și proiectarea de scenarii asupra viitorului – bazate pe elemente cunoscute și validate din trecut sau prezent – constituie, de fapt, procese și mijloace prin care se încearcă minimizarea gradului de incertitudine ce planează asupra unor evenimente posibile și/sau probabile din viitor. În cadrul acestui studiu, am încercat să arăt de ce metoda (sau tehnica analizei) scenariilor contribuie semnificativ la identificarea și structurarea unor posibile repere de interes ale viitorului, în scopul acumulării sau fundamentării cunoașterii necesare luării deciziilor și limitării pe cât posibil a neprevăzutului.

1. Terminologie specifică

Conform DEX, prin noțiunea de metodă se subînțelege un mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective, ca urmare a aplicării unui set de reguli și principii normative [necesare] pentru practicarea unei discipline[1].
În esență, în ceea ce privește analiza de informații (en. intelligence), metodele sau metodologiile utilizabile derivă din anumite metode validate ştiinţific, specifice altor discipline[2] de studiu a realității obiective, dar care au aplicabilitate și specificitate în contextul mediului de securitate, respectiv al analizei de informații (intelligence).
În particular, raportat la conceptele de risc, amenințare și oportunitate, noțiunea de scenariu se poate traduce drept acel proces – narativ și exploratoriu – de desfășurare posibilă și probabilă a unei acțiuni sau al unui set de acțiuni și evenimente relevante din viitor. Deși, pe alocuri, unele contribuții științifice au sugerat că noțiunea de scenariu poate fi una ambiguă[3], scenariile sunt și rămân mijlocul central de explorare al viitorului[4], chiar dacă uneori se situează la granița dintre empiric și științific, fiind, în fapt, un mijloc facil de studiere a direcțiilor către care o anumită stare de fapt s-ar putea îndrepta în viitor[5].
Ca și taxonomie, după cum se sugerează în literatura de specialitate, scenariile pot fi încadrate în două categorii principale, și anume[6]:

a. scenarii descriptive (predicții) – scenarii realizate prin traspunerea și prefigurarea
evolutivă a unei situații certe, asupra căreia există așteptări plauzibile de evoluție
relativ liniară, într-un interval redus de timp;
b. scenarii prescriptive (prescripții) – scenarii care transpun anticipativ, plauzibil și
probabilistic o situație dată, dar care poate evolua non-liniar; caz în care sarcina
analistului este de a identifica și reda inclusiv elementele așa-zis perturbatoare,
relevante pentru construcția scenariului.
Pe scurt, în funcție de datele și informațiile care stau la dispoziția analistului, se poate aprecia că metoda scenariilor (n.b. conceptul apare frecvent în literatura de specialitate și sub forma de „tehnica scenariilor” sau „analiza scenariilor”) presupune transpunerea, respectiv extrapolarea calitativă și/sau cantitativă a unei situații date în viitor, pornind de la o listă evenimente prezumtive[7] (ipotetice). În esență, metoda scenariilor are ca scop asigurarea componentei predictiv-anticipative a produselor analitice[8], fie pentru a preîntâmpina nevoia factorilor de decizie de cunoaștere a incertitudinilor posibile ale viitorului, fie pentru a spori preocuparea acestora pentru viitor[9], fie pentru a compensa rezonabil „iluzia certitudinilor[10]”curente.
Așadar, în privința metodei scenariilor, cumulativ, putem aprecia că aceasta este:
  • o metodă structurată (cantitativă și/sau calitativă), trecută prin filtrul gândirii umane;
  • euristică – prin simplul fapt că poate servi semnificativ la diversificarea cunoașterii;
  • secvențială – datorită faptului că scenariile – sub formă de predicții sau prescripții– au un parcurs logic și rațional, putând fi validate mai ales la nivel cognitiv;
  • logică – argumentele raționale sunt cele care pun în valoare creativitatea analistului;
  • non-exhaustivă – deși are valoare de cunoaștere a viitorului și orientare a deciziilor, e relativ improbabil a se putea practic epuiza un anumit subiect;
  • exploratorie – datorită faptului că oferă suportul necesar fundamentării deciziilor din perspectiva unității de timp[11], pentru limitarea pe cât posibil a neprevăzutului;
  • intuitivă – bazată pe intuiția (și flerul) analistului – conturată și ca urmare a monitorizării și/sau cartografierii sistematice a reperelor și semnalelor (inputurilor) semnificative, respectiv a dinamicii situaționale;
  • personală – în esență, produsul analitic final (output) – obținut în urma aplicării metodei – depinde fundamental de pregătirea, experiența și abilitățile analistului echipei de analiști[12];
2. Descrierea și aplicarea metodei scenariilor

În esență, procesul de formulare și analiză a scenariilor nu cunoaște un tipar de utilizare unitar, universal acceptat.
Este știut faptul că, de cele mai multe ori, utilizarea metodei scenariilor este adaptată la specificul mediului organizațional în care urmează a fi folosită, fiind adesea croită în acord cu nevoile de cunoaștere ale decidenților. De fapt, precum au sugerat unii autori anterior, foarte probabil nu există o modalitate infailibilă de utilizare a metodei scenariilor[13]. 
De asemenea, alcătuirea și proiectarea scenariilor în timp constituie procese care se bazează pe un set (a se citi tipologie) relativ restrâns de semnale și determinante care să conducă la formularea distinctă de alternative (scenarii) cu privire la viitorul posibil, plauzibil și probabil.
Comparativ cu alte discipline, preocupările pentru studiului prospectiv al viitorului prin identificarea și elaborarea de scenarii posibile, plauzibile și/sau probabile sunt de dată relativ recentă.
Metoda analizei scenariilor, după cum se reflectă adesea în literatura de specialitate, este cunoscută drept o tehnică de analiză a informațiilor informativ-prospectivă, ce este atribuită deopotrivă școlilor americane și franceze de gândire strategică, reprezentate de exponenți recunoscuți, precum Herman Kahn (RAND Corporation, Hudson Institute) sauvGaston Berger. 
În fapt, dacă privim retrospectiv, în paralel cu entități statale – provenitevpreponderent din sfera militară, în ceea ce privește evoluția în timp a metodei amintite constatăm că aceasta a avut o devenire aparte mai ales în zona non-statală/privată, în sferavplanificării corporative (eng. corporate planning); fiind pe larg adoptată inclusiv de entitățivprecum Royal Dutch/Shell[14] sau Stanford Research Institute. Deși este evident faptul căvbeneficiază de o recunoaștere semnificativă de-alungul timpului, trebuie subliniat faptul că metoda scenariilor nu este nicidecum infailibilă[15], mai ales contextul în care se dovedește a fi un motiv în plus pentru care analiza de informații/intelligence se află foarte probabil lavgranița dintre artă și știință.
După cum subliniază Garvin și Levesque, metoda (sau tehnica analizei) scenariilor este un proces care stimulează gândirea imaginativă și creativitatea, cu scopul de a pregăti factorii de decizie să preîntâmpine și să înțeleagă mai bine necunoscutele viiitorului[16]. Cu alte cuvinte, proiectarea descriptivă, în timp, a scenariilor conduce foarte probabil la o mai bună cunoaștere a viitorului și facilitează adoptarea înțeleaptă a deciziilor, în orizontul de timp acoperit de scenarii. De regulă, scenariile pot viza un interval restrâns de timp (ex. scenarii pe termen scurt) sau un interval mai îndelungat, în cazul scenariilor termen mediu și lung.
De fapt, despre procesul de elaborare a scenariilor în sine putem spune că acesta cunoaștere varii tipare și modele conceptuale, fiind subiectul multora dintre lucrările din literatura de specialitate a studiilor de intelligence. În esență, după cum au identificat Nguyen și Dunn, este de reținut că întregul proces se fundamentează, generic ce-i drept, pe 3 etape principale de construire și analiză a scenariilor, și anume[17][18]:

a. definirea obiectului de studiu / referință și proiectarea acestuia în timp
(componenta descriptivă);

b. analiza explicativă – constă în identificarea elementelor relevante care
influențează problema de investigat (componenta explicativă);

c. sintetizarea interdependețelor și stabilirea scenariilor alternative (componenta
predictivă)

În subsidiar, dacă ne raportăm la argumentele lui Schoemaker – un autor recunoscut ca fiind unul dintre cei care au pus bazele metodologice ale analizei scenariilor, atunci întregul proces de elaborare a scenariilor – așa cum a fost descris sintentic de către Nguyen și Dunn – poate fi etapizat după cum urmează[19][20]:

1. identificarea obiectului, a scopului și a variabilelor de analizat – în unitatea de
timp;

2. identificarea actorilor implicați în procesul decizional;

3. estimarea tendinţelor, prin coroborarea datelor și informațiilor aflate la îndemână;

4. identificarea incertitudinilor şi a variabilelor necontrolabile şi impredictibile care pot influența decizia;

5. alcătuirea scenariilor preliminare, distincte și diferite ca proiecție evolutivă;

6. evaluarea consistenţei şi plauzibilităţii scenariilor propuse;

7. identificarea de noi necesități informaționale;

8. dezvoltarea și elaborarea scenariilor finale.

Așadar, după cum nuanțează literatura de specialitate, putem apecia că se pot distinge 3 elemente fundamentale care dau consistență identificării și elaborării de scenarii, și anume[21]:
  • bagajul de cunoștiințe al analistului (sau a echipei de analiști) cu privire la evenimente similare întâlnite în trecut;
  • capacitatea analistului (sau a echipei de analiști) de identificare și relaționare a concordanțelor dintre domeniul obiectului de studiu și alte domenii;
  • abilitatea analistului (sau a echipei de analiști) de a identifica și examina toate modalităţile prin care un factor influenţează mediul unde se manifestă, precum şi impactul asupra unui alt fenomen dintr-un mediu diferit, însă, conexat cu primul.
3. Avantaje și limitări ale metodei scenariilor

Precum am sugerat anterior, analizarea prospectivă – prin cartografierea și modelarea probabilistică și plauzibilă, utilizând metoda sau tehnica scenariilor, contribuie semnificativ la o mai bună cunoaștere a viitorului și, implict, asigură fundamentarea deciziilor legate de evenimente posible, plauzibile și probabile din viitor. Nu întâmplător, după cum se sugerează adesea în literatura de specialitate[22], foarte probabil procesul cognitiv și colaborativ din spatele alcătuirii și proiectării de scenarii contribuie în bună măsură la sporirea preocupării, respectiv gradului de conștientizare față de evenimente viitoare prevăzute și chiar neprevăzute, asupra cărora planează un grad semnificativ de incertitudine. 
Deoarece, în cazul de față, vorbim despre un produs al gândirii umane – ad-hoc sau structurat și planificat – este important de reținut că acesta depinde în bună măsură nu doar de experiența analistului sau grupului de analiști, ci mai ales de abilitățile și imaginația acestora de a clădi, corela și sintetiza proiecții ale viitorului, utilizând elemente validate din trecut și/sau prezent. 
Cu alte cuvinte, produsul analitic final – ca rezultat al utilizării metodei scenariilor – nu este nicidecum infailibil sau atotcuprinzător. Din contră, el este supus limitărilor umane la nivel cognitiv (ex. tipare mentale, reflexe analitice, „iluzia certitudinii” etc.) sau erorilor metodologice care pot interfera serios și, implicit, altera calitatea procesului de analiză. Nu în ultimul rând, ar fi de reținut că utilitatea practică a analizei scenariilor este desăvârșită mai ales atunci când întregul proces se reflectă la nivelul deciziilor luate de către cei în măsură.

4. Simulare teoretic-aplicativă cu tema: Răspândirea epidemiei de febră Ebola din Africa de Vest

Pe scurt, în acord cu tema propusă, exercițiul de față își propune să dezvolte eventuale scenarii posibile și plauzibile cu privire la evoluția pe termen scurt a epidemiei de febră hemoragică Ebola din țările din Africa de Vest. În principal, simularea are scop atât demonstrativ, cât și educativ, în sensul creșterii preocupării celor interesați cu privire la subiectul exercițiului.
Așadar, înainte de începerea propriu-zisă a simulării, se vor selecta cele mai relevante surse de date și informații cu privire la obiectul analizei – răspândirea epidemiei de febră hemoragică Ebola, în cazul de față. În egală măsură, se vor avea în vedere aspecte precum credibilitatea surselor (ex. scăzută, medie sau ridicată), respectiv gradul de obiectivitate (ex. obiectiv-neutru, subiectiv), acuratețe (ex. scăzută, medie sau ridicată) și relevanță (ex. scăzută, medie sau ridicată) a datelor și informațiilor ce urmează a fi colectate și selectate pentru procesul de analiză. Din punct de vedere cantitativ, numărul acestora poate varia proporțional, cu precădere, în funcție de intervalul de timp de referință pentru analiza scenariilor, respectiv complexitatea temei sau pregătirea analistului.
A. Componenta descriptivă a analizei (analiză descriptivă)

Ca parte a metodei scenariilor, componenta analitică-descriptivă presupune descrierea
și proiectarea în timp a obiectului de studiu al analizei. În cazul de față, se vor descrie cât mai relevant cu puțință aspecte faptice de interes pentru răspândirea virusului Ebola în țările Africii de Vest. În esență, este de reținut că această parte a analizei va răspunde cât mai cuprinzător posibil unor întrebări precum Cine?, Ce, Unde?, Când?, Cum?.
[Vezi și Paul J. H. Schoemaker (op. cit, 1995, pp. 25-28 ) și Irena Dumitru, Ella Magdalena
Ciupercă (op. cit., 2014, p. 162 )]

Exemplificare:

Ebola[Ce?] este o boală rară și gravă, deseori mortală, cauzată de virusul cu același nume[35], descoperit în anul 1976[Când?]
La momentul actual[Când?], epidemia[Ce?] din Africa de Vest[Unde?] este cea mai severă epidemie cunoscută cu care s-a confruntat omenirea până în prezent, fiind afectate țări precum Liberia, Guineea, Sierra Leone, Nigeria, Maroc și Senegal[Unde?]
În afara continetului african[Unde?] s-au semnalat, de asemenea, cazuri de infectare, confirmate de rezultatele din laborator, în SUA, Spania și Germania[Unde?]
Până la data de 20 octombrie 2014[Când?], s-au inregistrat aproximativ 5078 de morți[Ce?] cauzate de Ebola, din totalul de 12008 de cazuri de infectare raportate.
Epidemia de Ebola[Ce?] a debutat în luna decembrie a anului 2013[Când?] când un copil[Cine?] de 2 ani dintr-un sat din Guineea-Bissau[Unde?] a decedat ca urmare a simptomelor Ebola. [4] 
În trecut, experții internaționali[Cine?] au confirmat epidemii de Ebola în țări precum Congo, Gabon, Sudan și Uganda[Unde?]
La momentul actual, trasmiterea rămâne persistentă în țări precum Guinea, Liberia și Sierra Leone[Unde?]
Conform celor mai recente date publicate de către OMS, numărul de noi îmbolnăviri este relativ în creștere în Guineea și Liberia, iar în Sierra Leone s-a instituit carantina în zonele Loko, Bombali și Moyamba, adiacente capitalei Freetown[Unde?]. 
În Nigeria[Unde?], dintre cele 20 cazuri de infectare confirmate[Ce?], circa 8 au fost mortale, situația fiind sub controlul autorităților. În Senegal[Unde?], a fost raportat un singur caz[Ce?] de infectare și îmbolnăvire cu Ebola, dar fară a se înregistra vreun deces. La momentul actual, nu se înregistrează alte focare de răspândire necontrolată[Ce?] a virusului Ebola pe alte continente[Unde?]. [11] Alături de organizațiile internaționale care dețin expertiză în domeniu, SUA, Marea Britanie, Germania și China[Cine?] acordă sprijin logistic substanțial[Ce?] țărilor afectate, pentru izolarea și prevenirea răspândirii virusului.
Deoarece nu există vaccin autorizat sau tratament[Ce?] validat împotriva acestei boli [1], există motive serioase de îngrijorare în rândul experților din întreaga lume cu privire la posibilitatea de răspândire la nivel global[Unde?] a epidemiei de Ebola[Ce?] și transformarea acesteia într-o pandemie[Ce?] . În acest sens, este de reținut că Ebola[Ce?] se transmite prin contact direct cu sângele sau cu alte fluide corporale ale unor persoane infectate, în viață sau decedate [Cum?]. Ebola[Ce?] se poate transmite și prin contact direct[Cum?] cu sânge sau alte fluide corporale[Ce?] provenind de la animale sălbatice infectate, moarte sau vii, cum ar fi maimuțele, antilopele sau liliecii[Cine?]
Nu există vaccin autorizat sau tratament validat împotriva acestei boli. Contactul normal, în locuri publice, cu persoane aparent sănătoase nu duce la transmiterea bolii. Nu se poate contracta Ebola în urma manipulării banilor, a cumpărăturilor sau frecventând o piscină[Cum?]. Țânțarii[Cine?] nu transmit virusul Ebola.
Virusul Ebola nu se transmite prin aer[Cum?], precum gripa. Virusul Ebola poate fi ușor distrus prin spălarea cu săpun sau cu dezinfectant, prin uscare, expunere la soare sau la temperaturi ridicate[Cum?]. Spălarea [Ce?] la mașină a hainelor contaminate cu fluide distruge virusul. Ebola supraviețuiește numai pentru scurt timp pe suprafețe expuse la soare) sau care s-au uscat[Unde?], fiind relativ fragil (virusul este sensibil la lumină și căldură) în afara mediul gazdă[Unde?]
Virusul poate supraviețui mai mult timp pe haine sau materiale care au fost pătate cu sânge sau alte fluide corporale[Unde?]. [1]
În general, virusul se transmite relativ greu de la o persoană la altă, rata de retroducere și multiplicare a Ebola (1-2 cazuri de la o singură persoană) în organisme umane fiind cu mult mai scăzută prin comparație cu alte boli infecțioase, precum variola (5-7 cazuri) sau pojarul (12-18 cazuri). [12]

Sumar actualizat privind epidemia de Ebola din Africa de Vest [4]

Guineea-Bissau (1598 de cazuri raportate; 981 morți)
– satul Meliandou este raportat de către organizațiile internaționale drept locația unde a
debutat epidemia de Ebola din Africa de Vest, în luna decembrie a anuui 2013; cu alte
cuvinte, foarte probabil în acest loc a fost înregistrat „pacientul-zero”;
– principalele focare de îmbolnăvire s-au înregistrat Gouécké, Macenta, Nzérékoré și
Kissidougou și Dabola;
– în luna mai 2014 epidemia de Ebola a debutat și în capitala Conakry, a cărei populație
se cifrează la circa 2 milioane de locuitori;

Liberia (6267 de cazuri raportate; 2106 morți)
– infectarea cu Ebola a apărut pentru prima dată în Lofa și Nimba, în luna martie a
anului 2014, ulterior semnalându-se cazuri și în Margibi și Montserrado;
– au fost instituite măsuri speciale de carantină în zonele afectate, în cooperare cu
organizațiile internaționale prezente la fața locului;
– la începtului lunii august 2014 autoritățile din Liberia au închis granițele naționale
pentru circulația persoanelor;
– pentru situații de urgență au fost menținute deschise puncte de trecere a frontierei
unde au fost instalate măsuri speciale de verificare și control al fluxului de persoane;
– orice manifestări recreative și/sau sportive au fost interzise de către autorități pe
durata epidemiei de Ebola;
– cursurile au fost suspendate pe durată nedeterminată în unitățile naționale de
învățământ;

Sierra Leone (4330 de cazuri raportate; 1419 morți)
– numărul de cazuri înregistrate a fost semnificativ, raportat la suprafața afectată;
– primul caz s-a înregistrat la circa 6 luni de la debutul epidemiei în Africa de Vest;
– se estimează că epidemia din Sierra Leone a avut drept cauză principală ritualul de
înmormântare a celor decedați, fapt ce a condus la răspândirea accelerată a bolii în
zonă;
– s-a instituit carantina în zonele Loko, Bombali și Moyamba, adiacente capitalei
Freetown;

Senegal (1 caz înregistrat; nu s-au înregistrat morți)
– epidemia de Ebola a luat sfârșit la 17 octombrie 2014;

Mali (1 caz înregistrat; 1 mort)
– răspândirea Ebola este sub controlul autorităților;

Nigeria (20 de cazuri raportat; 8 morți)
– epidemia de Ebola a luat sfârșit la 20 octombrie 2014, conform datelor puse la
dispoziție de către autorități;

B. Componenta explicativă a analizei (analiză explicativă)

Prin intermediul componentei explicative a analizei de scenarii analistul sau echipa de analiști va căuta să ofere răspunsuri plauzibile unor întrebări precum De ce?, Din ce cauză?, Pentru care motiv?, din cadrul subiectului abordat. Spre exemplu, în acest caz se vor identifica motivele pentru care a apărut și s-a răspândit epidemia de febră Ebola în țările din Africa de Vest, alături de cele mai semnificative dovezi care pot indica modul în care situația de fapt poate să evolueze într-o direcție sau alta. În fapt, selectarea acestora în funcție de relevanța pentru subiectul abordat este relativ subiectivă, fiind influențată de abilitățile și experiența analistului în materia temei abordate.]
[Vezi și Paul J. H. Schoemaker (op. cit, 1995, pp. 25-28 ) și Irena Dumitru, Ella Magdalena
Ciupercă (op. cit., 2014, p. 163)]
Exemplificare:

În rândul experților internaționali este relativ bine cunoscut și documentat faptul că recentele epidemii de Ebola – inclusiv cea actuală – de pe continentul african au debutat și au fost cauzate foarte probabil de trasmiterea accidentală a virusului Ebola de la animalele sălbatice către om, datorită consumului de carne infectată de către localnici[Din ce cauză?]. În fapt, în multe zone din Africa, carnea animalelor sălbatice (în viață sau decedate) este considerată de cele mai multe ori o delicatesă, fiind consumată din cauza sărăciei extreme din rândul localnicilor[De ce?], acesta fiind și unul dintre principalele motive pentru care epidemia de Ebola cunoaște o râspândire relativ accelerată. De asemenea, se estimează că vânătoarea și consumul de lilieci a contribuit semnificativ la răspândirea bolii în rândul localnicilor. De altfel, din cauza mijloacelor precare de acțiune, la momentul actual există serioase motive de îngrijoare în rândul experților internaționali cu privire la răspândirea epidemiei și către alte zone ale Globului.
Așadar, apariția de noi cazuri este încă posibilă și relativ probabilă pe continentul african datorită condițiilor precare de trai ale populației locale, a creșterii accelerate a numărului de noi îmbolnăviri pe zi, respectiv a circulației greu controlabile a persoanelor[De ce?]. 
Cu toate acestea, există indicii/dovezi cu relevanță și credibilitate însemnată conform cărora riscul de răspândire a epidemiei în afara continentului african se află încă sub controlul autorităților. În acest sens, foarte probabil, ne putem aștepta ca în următoarele 6 luni să nu se înregistreze creșteri spectaculoase ale cazurilor de infectare cu Ebola. Este de avut în vedere faptul că statele europene și nord-americane au impus deja măsuri severe de precauție și screening cu privire la eventuala răspândire a virusului Ebola în rândul propriilor cetățeni.
Totuși, față de indiciile care conduc către o probabilă orientare a situației în liniile generale estimate de scenariul A (vezi scenariile preliminare), se impune sublinierea faptului că datele OMS arată că este posibilă și plauzibilă, încă, apariția unor noi focare de îmbolnăvire cu Ebola mai ales în zonele deja afectate, în ciuda măsurilor de precauție luate de autoritățile locale și grupurile internaționale de sprijin prezente la fața locului. Conform acelorași date, este relativ probabil ca epidemia de Ebola din Vestul Africii să nu fi atins punctul culminant deja. Prin prisma acestui considerent, este posibilă și plauzibilă răspândirea acesteia și în alte țări din zonă, în principal datorită circulației persoanelor, a lipsei de informare[Din ce cauză?], respectiv a mijloacelor locale, relativ precare, de combatere a contaminării[Din ce cauză?]. [3]. În ceea ce privește răspândirea în Europa și America de Nord, în condițiile actuale, există motive să credem că epidemia de Ebola nu va traversa continentul african în următoarele luni.
Pe de altă parte, rapoartele preliminare întocmite de către Centrul pentru Prevenirea și Controlul Îmbolnăvirilor (CDC) din SUA trag un serios semnal de alarmă cu privire la faptul că situația actuală de la fața locului este îngrijorătoare, mai ales în Sierra Leone și Liberia, datorită ineficienței politicilor și strategiilor adoptate și impuse deja în controlul și gestionarea răspândirii la nivel local a îmbolnăvirilor[Din ce cauză?]. 
Conform rapoartelor CDC [2], măsurile deja impuse pentru combaterea răspândirii Ebola pe continentul african ar fi ineficiente și relativ puțin sustenabile, în cazul în care nu se iau alte măsuri contrare în timp relativ scurt, știut fiind faptul că tulpina actuală a virusului Ebola este una dintre cele mai virulente tulpini descoperite de la apariția și confirmarea virusului[De ce?] în anul 1976. [6] [9]
Pe cale de consecință, este posibilă o răspândire a virusului și a focarelor de Ebola către statele africane învecinate.
Mai mult decât atât, deși virusul care cauzează febra hemoragică Ebola este relativ fragil în afara organismului gazdă, este de reținut că acesta, în condiții specifice de mediu și personal specializat, poate fi extras și replicat în scopuri criminale de către grupări teroriste, spre a fi utilizat drept armă biologică. De altfel, este de reținut că un organism infectat cu Ebola poate transmite boala către terți, atunci când corpul acestuia exploadează, iar fluidele corporale sunt împrăștiate într-o zonă aglomerată. [12]
În fine, la momentul actual încă nu se cunosc cu exactitate și nici nu sunt confirmate științific cauzele care pot favoriza mutații la nivelul virusului care cauzează febra hemoragică Ebola. Există, totuși, presupunerea rezonabilă potrivit căreia virusul ar putea suferi unele mutații semnificative.
 C. Componenta predictivă a analizei (analiză predictivă/prescriptivă)

În această parte a analizei ne vom concentra pe identificarea principalelor direcții – posibile, plauzibile și/sau probabile – în care situația dată ar putea evolua în intervalul de timp prefigurat al predicțiilor și/sau prescripțiilor. Cu alte cuvinte, vom încerca să oferim posibile răspunsuri la întrebarea „Ce ne rezervă viitorul?”, în funcție de indicatorii (semnalele) identificați(e) și prezentați(e) anterior. [Vezi și Paul J. H. Schoemaker (op. cit, 1995, pp. 25-28 ) și Irena Dumitru, Ella Magdalena Ciupercă (op. cit., 2014, pp. 169-171 ).

Exemplificare:

Se vor alcătui 4 scenarii (direcții de evoluție posibilă a situației date), cărora li se va
măsura și testa consistența prin intermediul analizei ipotezelor concurente, după cum
urmează:

Scenariul A. Epidemia de Ebola va lua sfârșit în următoarele 6 luni.

Semnale și indicatori favorabili: numărul de noi focare de îmbolnăvire este relativ constant;
epidemia a luat sfârșit în 50% dintre statele afectate; restricțiile impuse la nivel local de către autorități, grupurile de acțiune locală, respectiv organizațiile internaționale au avut un semnificativ efect pozitiv în combaterea răspândirii Ebola;
Semnale și indicatori defavorabili: numărul de noi îmbolnăviri pe zi este în creștere
semnificativă față de luna septembrie 2014; circulația relativ greu controlabilă a populației în și dinspre zonele afectare; lipsurile semnificative de informare, cunoaștere și conștientizare a riscurilor din rândul localnicilor cu privire la Ebola; consumul relativ ridicat de hrană provenită de la animale sălbatice; condițiile precare de trai ale populației locale; deficiențele semnificative din rândul infrastructurii medicale locale.

Scenariul B. În Africa de Vest se va institui carantina, ca urmare a faptului că noi focare se vor raporta și în alte țări de pe continentul african.

Semnale și indicatori favorabili: numărul de noi îmbolnăviri pe zi este de aproximativ 4 ori
mai mare prin comparație cu luna septembrie 2014; există un precedent semnificativ în
Liberia și Sierra Leone unde au fost instituite deja măsuri de carantină;
Semnale și indicatori defavorabili: nu s-au înregistrat noi focare de infecție în afara țărilor
afectate deja de epidemia de Ebola, până la ora actuală; s-au dispus măsuri suplimentare de
prevenție în majoritatea țărilor vecine, în cooperare cu autorități și organisme internaționale prezente la fața locului;

Scenariul C. Se vor înregistra noi focare de infectare pe mapamond ca urmare a folosirii Ebola în atacuri teroriste.

Semnale și indicatori favorabili: Ebola poate fi folosită cu succes în atacuri teroriste
sinucigașe, în special în zone populate; se poate pătrunde relativ ușor în zonele afectate de
Ebola; impactul psihologic profund al utilizării Ebola în atacuri teroriste; costurile scăzute de procurare a agentului biologic; atractivitatea ridicată a Ebola pentru organizațiilor teroriste internaționale, mai ales în contextul agresivității virale semnificative ale actualei tulpine de Ebola prezentă în Africa de Vest; explozia unui organism viu sau decedat, infectat cu Ebola, are efecte dintre cele mai devastatoare, datorită împrăștierii semnificative a vectorilor (ex. fluide corporale) de infectare.
Semnale și indicatori defavorabili: măsurile foarte restrictive impuse de către majoritatea
statelor de pe Glob cu privire la monitorizarea cetățenilor care călătoresc dinspre zonele
afectate de epidemie sau a acelora cu grad semnificativ de risc terorist; construirea unei arme biologice utilizând vectori de infectare cu Ebola nu este la îndemâna oricui, necesitând echipament foarte performant și personal înalt calificat; costurile de construire și operare ale unei arme biologice cu Ebola sunt foarte ridicate;

Scenariul D. Tulpina actuală va suferii mutații și va deveni mai agresivă, iar epidemia va scăpa de sub control.

Semnale și indicatori favorabili: există indicii științifice, validate experimental în condiții de
laborator, potrivit cărora virusul poate deveni mutant; nu se cunosc factorii favorizanți care pot facilita mutații la nivelul virusului; perioada relativ îndelungată de incubație a virusului în organisme vii, de aproximativ 21 de zile;
Semnale și indicatori defavorabili: până la ora actuală, nu există informații validate științific
care să confirme faptul că un virus cu transmitere umană poate să își modifice modalitatea de transmitere în timp.

Analiza scenariilor folosind metoda ipotezelor concurente

Pentru evaluarea și interpretarea consistenței fiecăruia dintre scenariile propuse s-a folosit programul specializat de analiză a ipotezelor concurente denumit ACH 2.05, dezvoltat către renumitul centrul de cercetare Palo Alto Research Center.
În cadrul metodei utilizate, fiecare dintre cele 4 scenarii a constituit câte o ipoteză de lucru, față de care s-au evaluat și testat consistența și specificitatea probelor selectate și extrase anterior din sursele propuse pentru analiză.
Procedura utilizată a fost de tipul weighted inconsistency scores36, rezultatele finale fiind calculate prin mijloace automate de către utilitarul mai sus menționat. Scara de consistență alocată și utilizată a fost de tipul: II – foarte inconsistent; I – inconsistent; NA – nealocat; N – neutru; C – consistent; CC–foarte consistent. 
De asemenea, pentru evaluarea atât a credibilității, cât și a relevanței unei probe scara utilizată a fost de tip multinivel, adică ridicată, medie și scăzută. 
Pentru exemplificare și comparație, în tabelul 2 este redată o evaluare simplificată a inconsistenței celor 4 scenarii (simple inconsistency scores), fără a ține cont de credibilitatea sursei și relevanța probelor administrate.
În fig. 1.1 este redat rezultatul analizei de inconsistență pentru fiecare dintre cele 4 scenarii propuse, pe baza evaluării cu ACH 2.05. (vezi Anexa pentru detalii privind modalitatea de evaluare a fiecărui scenariu în funcție de probele/dovezile administrate)

Discuție privind interpretarea rezultatelor și limitărilor analitice

Analizând rezultatele furnizate de către ACH 2.05, observăm o distribuție relativ echilibrată (constantă) și progresivă a inconsistenței celor 4 scenarii. 
De fapt, nivelul măsurat al inconsistenței fiecărui scenariu este invers proporțional cu probabilitatea de materializare a acestuia în viitor. 
Cu alte cuvinte, rezumându-ne strict la exercițiul de față, se poate aprecia că:

– Scenariul A este posibil, plauzibil și într-adevăr foarte probabil;

– Scenariu B este posibil, plauzibil, dar relativ probabil, dată fiind diferența în plus de
circa 2.4 unități de inconsistență față de scenariul A;

– Scenariul D este posibil, relativ plauzibil, dar improbabil raportat la inconsistența
scenariilor anterioare;

– Scenariu C este totuși posibil, relativ plauzibil, dar cel mai puțin probabil dintre cele 4
scenarii analizate.

În fine, în ceea ce privește limitările inerente ale metodei de față, este de reținut faptul că percepția cât mai obiectiv posibilă a acestora este determinantă pentru valoarea oricărui activ analitic de acest gen. În cele mai multe dintre cazuri, analiza de informații este un proces perfectibil în timp, indiferent de pregătirea și experiența analistului sau a echipei de analiști.
Totodată, după cum adesea se ilustrează în literatura de specialitate, se impune sublinierea faptului că există uneori în rândul analiștilor predispoziția de a percepe realitatea selectiv și subiectiv, conform așteptărilor personale37, deoarece percepția umană tinde a fi un proces activ care mai degrabă construiește și mai puțin înregistrează realitatea percepută[38].
În acest context, este de la sine înțeles faptul că memoria și experiența personală pot fi în același timp foarte utile, dar și limitative în unele cazuri. De cele mai multe ori, în contexul analizei scenariilor, acest lucru este resimțit atunci când se înregistrează eșecuri semnificative în selectarea și evaluarea ipotezelor și/sau probelor, date fiind elemente precum rapiditatea cu care iau naștere tiparele mentale, respectiv rezistența față de schimbare a analiștilor[39].
Ca o observație conclusivă, este de reținut că metoda scenariilor nu poate nicidecum acoperi în totalitate elementele surpriză cauzate de incidența foarte puțin probabilului sau a „lebedelor negre[40]”, dat fiind și specificul acestui gen de evenimente.


BIBLIOGRAFIE

Cărți

Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii române,București, Editura Univers
Enciclopedic, 2009.

Anuța, Costinel, „Studiile prospective și analiza de intelligence: de la managementul riscului
la reducerea incertitudinii”, în George Cristian Maior, Ionel Nițu (coord.), Ars Analytica – Provocări și tendințe în analiza de intelligence, București, Editura RAO, 2013, p. 238.

Benard, Andre, „World Oil and Cold Reality”, în Harvard Business Review, noiembriedecembrie, 1980, p. 91.

Clark, Robert M., Intelligence Analysis: A Target Centric Approach, Washington, DC, CQ
Press, passim.

Godet, Michel, „A Tool-Box For Scenario Planning”, în Futures Research Methodology
Version 3.0, Jerome C. Glenn and Theodore J. Gordon, p. 3.

Heuer, Richards J. Jr., Randolph H. Pearson, Structured Analytic Techniques for Intelligence
Analysis,Washington DC, CQ Press, 2011.

Prisecaru, Bogdan, Ene, Adrian, „Metode de analiză. Tipologie, caracteristici”, în Ionel Nițu
(coord.), Ghidul analistului de intelligence: compendiu pentru analiştii debutanţi, București, Editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, 2011, pp. 66-67.

Schoemaker, Paul J.H, van der Heijden, Cornelius A. J. M., “Integrating Scenarios into Strategic Planning at Royal Dutch/Shell,” în Planning Review, vol. 20, nr. 3, 1992, pp.41-46.

Schoemaker, Paul J.H, „Scenario Planning: A Tool for Strategic Thinking” în Sloan Management Review, Winter Edition, 1995, pp. 25-40.

Targett, David, „Analytical Decision Making”, London, Pitman Publishing, 1996, pp. 75-103.

Dumitru, Irena, Ciupercă, Ella Magdalena, „A 3-D Intelligence Analysis on Migration as Security Threat: From Data to Intelligence”, în William J. Lahneman (ed.), Rubén Arcos, The Art of Intelligence: Simulations, Exercises, and Games, New York, Rowman&Littlefield, 2014, p. 162.

Periodice

Garvin, David A., Levesque, Lynne C., „ A Note on Scenario Planning”, în Harvard Business
School Background Note 306-003, noiembrie, 2005, 10 pag., disponibil la
Mietzner, Dana, Reger, Guido, „Scenario-Approaches: History, Diffferences, Advantages and
Disadvantages”, în Proceedings of the EU-US Scientific Seminar: New Technology Foresight, Forecasting & Assessment Methods, Sevilia, 3-14 mai, 2004, disponibil la
2014.

Surse electronice

Assessing the Risk of a Global Ebola Pandemic, disponibil la
accesat la 5 octombrie 2014.

Boala provocată de virusul Ebola – informații pentru călători, disponibil la
accesat la 5 octombrie 2014.
Ebola 2014 West Africa Outbreak, disponibil la la http://www.cdc.gov/vhf/ebola/index.html, accesat la 5 octombrie 2014.

Ebola Response Roadmap Situation Report, disponibil la
Ebola – Global Alert and Response, disponibil la http://www.who.int/csr/disease/ebola/en/, accesat la 5 octombrie 2014.

Ebola Outbreak Update, disponibil la http://www.cdc.gov/vhf/ebola/outbreaks/2014-westafrica/index.htm, accesat la 5 octombrie 2014.

Evaluating Ebola as a Biological Weapon, disponibil la
Global Ebola Response, disponibil la http://www.un.org/ebolaresponse/#&panel1-1, accesat la 5 octombrie 2014.

Londra trimite 750 de militari în Sierra Leone, disponibil la
Nguyen, M. T., Dunn, Myriam, „Some Methods for Scenario Analysis in Defence Strategic
Planning”, Canberra, Joint Operations Division, 2009, p. 28, disponibil la
Questions and Answers: Estimating the Future Number of Cases in the Ebola Epidemic—
Liberia and Sierra Leone, 2014–2015, disponibil la
Stopping Ebola Before It Turns Into a Pandemic, disponibil la
Why Ebola is So Dangerous, disponibil la http://www.bbc.com/news/world-africa-26835233.
_________________

[1] Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii române,București, Editura Univers Enciclopedic, 2009.

[2] Ionel Nițu, „Metode și proceduri utilizabile în analiza de intelligence”, în George Cristian Maior, Ionel Nițu(coord.), Ars Analytica, București, Editura RAO, 2014, p. 206.

[3] Dana Mietzner, Guido Reger, „Scenario-Approaches: History, Diffferences, Advantages and Disadvantages”, în Proceedings of the EU-US Scientific Seminar: New Technology Foresight, Forecasting & Assessment Methods, Sevilia, 3-14 mai, 2004, disponibil la http://foresight.jrc.ec.europa.eu/fta/documents/eur21473en.pdf, accesat
la 5 octombrie 2014.

[4] Costinel Anuța, „Studiile prospective și analiza de intelligence: de la managementul riscului la reducerea incertitudinii”, în George Cristian Maior, Ionel Nițu (coord.), Ars Analytica – Provocări și tendințe în analiza de intelligence, București, Editura RAO, 2013, p. 238.

[5] Richards J. Heuer Jr., Randolph H. Pearson, Structured Analytic Techniques for Intelligence
Analysis,Washington DC, CQ Press, 2011.

[6] Bogdan Prisecaru, Adrian Ene, „Metode de analiză. Tipologie, caracteristici”, în Ionel Nițu (coord.), Ghidul analistului de intelligence: compendiu pentru analiştii debutanţi, București, Editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, 2011, pp. 66-67.

[7] Robert M. Clark, Intelligence Analysis: A Target Centric Approach, Washington, DC, CQ Press, passim.

[8] Bogdan Prisecaru, Adrian Ene, op. cit..

[9] Andre Benard, „World Oil and Cold Reality”, în Harvard Business Review, noiembrie-decembrie, 1980, p. 91.

[10] David A. Garvin, Lynne C. Levesque, „ A Note on Scenario Planning”, în Harvard Business School Background Note 306-003, noiembrie, 2005, 10 pag., disponibil la
[11] Cf. Michel Godet et al, „A Tool-Box For Scenario Planning”, în Futures Research Methodology Version 3.0 Editors: Jerome C. Glenn and Theodore J. Gordon, p. 3.

[12] Vezi și David Targett, „Analytical Decision Making”, London, Pitman Publishing, 1996, pp. 75-103.

[13] M. T. Nguyen, M. Dunn, „ Some Methods for Scenario Analysis in Defence Strategic Planning”, Canberra, Joint Operations Division, 2009, p. 28, disponibil la http://www.dtic.mil/get-tr-doc/pdf?AD=ADA498161, accesat la 7 octombrie 2014.

[14] Paul J.H Schoemaker, A. J. M. Cornelius van der Heijden, “Integrating Scenarios into Strategic Planning at Royal Dutch/Shell,” în Planning Review, vol. 20, nr. 3, 1992, pp.41-46.

[15] Paul J.H Schoemaker, „Scenario Planning: A Tool for Strategic Thinking” în Sloan Management Review, Winter Edition, 1995, pp. 25-40.

[16] David A. Garvin, Lynne C. Levesque, op. cit..

[17] M. T. Nguyen, M. Dunn, op. cit..

[18] Cf. Irena Dumitru, Ella Magdalena Ciupercă, „A 3-D Intelligence Analysis on Migration as Security Threat: From Data to Intelligence”, în William J. Lahneman (ed.), Rubén Arcos, The Art of Intelligence: Simulations, Exercises, and Games, New York, Rowman&Littlefield, 2014, p. 162.

[19] Cf. Ionel Nițu, Metode și proceduri …, pp. 209-210.

[20] Paul J.H Schoemaker, „Scenario Planning: A Tool for Strategic Thinking”.

[21] Bogdan Prisecaru, Adrian Ene, op. cit..

[22] Andre Benard, „World Oil and Cold Reality”, în Harvard Business Review, noiembrie-decembrie, 1980, p. 91.

[23] Boala provocată de virusul Ebola – informații pentru călători, disponibil la
[24] Questions and Answers: Estimating the Future Number of Cases in the Ebola Epidemic—Liberia and Sierra Leone, 2014–2015, disponibil la
[25] Ebola – Global Alert and Response, disponibil la http://www.who.int/csr/disease/ebola/en/, accesat la 5 octombrie 2014.

[26] Ebola 2014 West Africa Outbreak, disponibil la la http://www.cdc.gov/vhf/ebola/index.html, accesat la 5 octombrie 2014.

[27] Ebola Outbreak Update, disponibil la http://www.cdc.gov/vhf/ebola/outbreaks/2014-west-africa/index.htm, accesat la 5 octombrie 2014.

[28] Stopping Ebola Before It Turns Into a Pandemic, disponibil la http://online.wsj.com/articles/scott-gottlieb-andtevi-troy-stopping-ebola-before-it-turns-into-a-pandemic-141237654, accesat la 5 octombrie 2014.

[29] Assessing the Risk of a Global Ebola Pandemic, disponibil la http://www.rms.com/blog/2014/08/15/assessingthe-risk-of-a-global-ebola-pandemic/, accesat la 5 octombrie 2014.

[30] Londra trimite 750 de militari în Sierra Leone, disponibil la http://www.mediafax.ro/externe/londra-trimite-750-de-militari-in-sierra-leone-in-cadrul-luptei-impotriva-ebola-13372860, accesat la 5 octombrie 2014.

[31] Why Ebola is So Dangerous, disponibil la http://www.bbc.com/news/world-africa-26835233.
[32] Global Ebola Response, disponibil la http://www.un.org/ebolaresponse/#&panel1-1, accesat la 5 octombrie 2014.

[33] Ebola Response Roadmap Situation Report, disponibil la
[34] Evaluating Ebola as a Biological Weapon, disponibil la http://www.stratfor.com/weekly/evaluating-ebolabiological-weapon#axzz3H3QaIT4h, accesat la 5 octombrie 2014.

[35] Boala provocată de virusul Ebola – Informații pentru călători , disponibil la
[36] Evaluare ponderată a inconsistenței. Ne referim la noțiunea de inconsistență ca fiind capacitatea măsurabilă a unei ipoteze (scenariu, în cazul de față), respectiv a unui set de ipoteze de fi contradictorii unei probe sau set de dovezi.

[37] Richards J. Heuer, Jr, Improving Intelligence Analysis with ACH, 2005, 35 pag., disponibil la https://www.eeducation.psu.edu/drupal6/files/sgam/Improving_intel_analysis.pdf, accesat la 27 octombrie 2014.

Exemplu Policy Paper pe securitate

Consecințele evoluțiilor interne din Turcia asupra securității în zona Mării Negre și relațiilor diplomatice și militare dintre România și Turcia.

Notă:
Acest document a fost elaborat de către Mihail Paduraru în data de 19.10.2016 
               
Cel mai probabil, lovitura de stat eșuată din Turcia, alături de reafirmarea relațiilor politico-economice dintre Moscova și Ankara din ultima perioadă, va aduce o schimbare de paradigmă în arhitectura de securitate la Marea Neagră. Evoluțiile acestor relații ar putea deveni o amenințare nu doar la nivel regional ci și la nivel global.
În acest context, România ca membră NATO și stat riveran la Marea Neagră iși va asuma poziția de garant al securității pe flancul estic al alianței. 
În același timp va menține legăturile strategice cu Turcia în acord cu normele internaționale ce o definesc ca stat democratic. 
Preambul
România întreține relații diplomatice și militare foarte bune cu Turcia, cele două state fiind semnatarele  unui acord de parteneriat strategic în 2011. Turcia este un stat secular prin Constituție, al cărui rol este esențial pentru securitatea în zona Mării Negre, fiind a doua forță militară ca ordin de mărime din NATO și având cele mai semnificative capabilități militare ale unui stat membru NATO disponibile permanent la Marea Neagră. Turcia nu deține capabilități militare nucleare, dar teritoriul său găzduiește numeroase baze militare ale NATO și armament nuclear cu rol de descurajare aparținând SUA, un stat cu care Turcia are un acord de parteneriat strategic. Dată fiind poziția privilegiată, la intersecția lumiilor asiatică, orientală și occidentală, Turcia este un nod energetic esențial pentru Europa, Orientul Mijlociu și Asia. De asemenea, Bosforul constituie o zonă vitală pentru transportul maritim internațional, ceea ce conoferă Turciei un rol esențial în arhitectura de securitate a zonei Mării Negre. În România, minoritatea turcă depaseste 32 de mii de persoane pe care statul le-a integrat în societatea românească.
Numeroasele acorduri și tratate bilaterale pe diferite paliere, dintre România și Turcia, au avut un impact pozitiv asupra comunității turce din țara noastră.
Statul român, prin ministere și departamente alături de Uniunea Democrată Turcă din România, colaborează cu diverse instituții oficiale și ONG-uri în domeniile economiei și comerțului, culturii, educației și religiei din Turcia.
Viața culturală a comunității turce din România este bine conturată prin varietatea de manifestari la nivel local, național și internațional, stabilite în urma legaturilor istorice pe care această comunitate le are cu țara noastră.
I. ANALIZĂ STRATEGICĂ
  • Evenimentele recente din Turcia vor contribui la diminuarea caracterului secular al statului turc și vor adânci cel mai probabil clivajele cu care se confruntă societatea turcă.
  • Pe termen scurt, securitatea Turciei este afectată, fiind restrânsă capacitatea statului de a-și proiecta și proteja interesele politice și militare la nivel regional.
  • Prelungirea pe termen lung a climatului de instabilitate socială în Turcia va perturba funcționarea adecvată a instituțiilor statului de drept și va tensiona relațiile Turciei cu SUA și UE.
  • În ciuda evoluțiilor politice interne și a retoricii adoptate în relația cu SUA și unele state membre UE, este puțin probabil ca Turcia să adopte în perioada următoare o poziție contrară angajamentelor luate față de NATO și UE. Totuși, este de așteptat ca Turcia să manifeste mai multă asertivitate în aprofundarea relației cu Federația Rusă în perioada următoare, iar instabilitatea internă să vulnerabilizeze implementarea acordului UE-Turcia privind gestionarea crizei imigranților clandestini.
  • Riscul de instabilitate regională în zona Mării Negre nu este neglijabil pentru statele riverane, dar expunerea României este scăzută pe termen scurt.
  • Din punct de vedere militar, evenimentele din Turcia ar putea vulnerabiliza interesele NATO și arhitectura de securitate la Mărea Neagră, ceea ce obligă România la prudență și pragmatism în relația cu Turcia și adoptarea pe cont propriu sau în parteneriat a unor măsuri suplimentare de întărire a securității la Marea Neagră.
  • Pe termen scurt, se accentuează astfel riscul de diminuare a interesului Turciei față de inițiativa României de colaborare practică și compatibilizare sub umbrela NATO a forţelor navale româneşti, bulgare şi turceşti, dar fără a fi afectată semnificativ cooperarea bilaterală în domeniul securității și apărării naționale.
  • În perioada următoare, este probabilă exacerbarea retoricii conflictuale și clivajelor ideologice în rândul minorității turce și cetățenilor turci rezidenți în România, fiind posibile violențe și mișcări sociale izolate în rândul acestora.
  • Pe termen mediu, este probabilă aparitiția unor dezacorduri bilaterale și nemulțumiri punctuale pe linie diplomatică, dar fără impact considerabil asupra cooperării bilaterale în domeniul securității și apărării naționale. Practic, Turcia ar putea invoca pe canale diplomatice extrădarea unor cetățeni turci aflați pe teritoriul României, în baza considerentului că aceștia sunt apropiați și/sau simpatizanți ai unor grupări declarate ca fiind teroriste de către autoritățile turce. De asemenea, Turcia ar putea cere suspendarea activității unor instituții de învățământ aflate pe teritoriul României, în baza considerentului că acestea sunt apropiate ideologic și finanțate de grupări indezirabile pentru autoritățile turce (ex. FETO). Cel mai probabil, în perioada imediat următoare România se va confrunta cu o creștere a cererilor de azil politic din partea cetățenilor turci.
  • În condițiile exacerbării retoricii declarative a unor oficiali turci asupra secularității Turciei, este posibilă creșterea nivelului de ostilizare a cetățenilor români cu privire la inițiativa Turciei de a sprijini construirea a unor lăcașe de cult musulmane pe teritoriul României.
  •            Pe termen mediu și lung, evoluțiile din mediul de securitate global vor fi dominate de tendințe complexe, care necesită o cunoaștere aprofundată a fenomenelor.

  •             Consecințele loviturii de stat eșuate din Turcia, degradarea relațiilor cu UE și intervenția forțelor armate turce din Siria, vor influența creșterea valului migraționist asupra Europei și implicit a României.
  •             Accentuarea migrației va genera provocări la adresa capacitătii statelor membre de gestionare a fluxurilor de imigranți ilegali şi de integrare în cadrul comunităţilor locale.
  •             La nivelul granițelor va crește riscul de fragmentare a dispozitivelor de protecție a teritoriului național, iar acceptul unui numar crescut de emigranți ar putea determina apariția unor fenomene teroriste sau curente naționaliste, generatoare de insecuritate în interiorul societății.
  •            Emergenţa grupărilor teroriste vor stimula fenomenul radicalizării islamice la nivel european și vor scoate în evidență riscurile pe care le prezintă intrarea în spațiul comunitar a jihadistilor.
  •            Propaganda teroristă din mediul virtual, va favoriza apariția de noi cazuri de radicalizare ori de implicare în acțiuni extremistteroriste la nivel european, iar România ca stat membru are datoria de a-și întari capacitățile de securitate în spațiul fizic și în cel virtual.
  •            Un actor important în spațiul Marii Negre este Federația Rusă care în ultima perioadă și-a întărit relațiile cu Turcia.
  •           Federaţia Rusa încearcă săși consolideze statutul de putere în plan regional, iar acțiunile sale au afectat stabilitatea regională și parcursul european al Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei.
  •          Acțiunile Rusiei în regiune, încalcarea normelor de drept international, conservarea conflictelor înghețate și anexarea Crimeii au readus în atenția NATO amenințările de securitate pe care aceasta le proliferează.
  •         Este foarte probabil ca acțiunile destabilizatoare din vecinătatea estică să genereze provocări majore pentru securitatea spaţiului euroatlantic și al României.
  •         Este posibilă creearea de instabilitate regională și fenomene negative, precum, criminalitate organizată, și afectarea potențialului de dezvoltare economică al României.
  •         Perpetuarea conflictelor înghetate din regiunea Mării Negre și instabilitatea din Balcanii de Vest creează presiuni suplimentare asupra României.
  •         Tensiunile interetnice și dezechilibrele regionale în statele din proximitate pot conduce la declansarea unor conflicte regionale.
  •         Acțiunile informative ostile, care au în vedere dezvoltarea unor puncte de sprijin pe teritoriul național, în special în scop de influență, pot obstrucționa proiectele strategice ale României și deciziile în stat.
  •         Radicalizarea entităților extremiste prezente pe teritoriul României se poate produce pe fondul accentuării curentelor extremiste de sorginte etnică, religioasă sau de alta natură.
  •        Criminalitatea transfrontalieră, de la trafic de droguri, persoane, arme și bunuri, migrație ilegală până la criminalitate economicofinanciară, este un alt fenomen cu posibil impact asupra securității naționale.
  •        Pe termen mediu și lung este imperativă reafirmarea poziției României de garant al securității în regiune și continuarea parteneriatelor cu Turcia și celelalte state riverane în domeniul securității.

II. Recomandări
  •         Articularea și promovarea la nivel înalt a unui dialog deschis și pragmatic cu Turcia, în care România să sublinieze rolul Turciei pentru securitatea în zona Mării Negre și importanța respectării statului de drept și a parteneriatului strategic dintre România și Turcia.
  •         Autoritățile și oficialii români vor adopta o poziţie neechivocă în raport cu inițiativele de încălcări ale valorilor statului de drept în Turcia.
  •         Articularea și promovarea unei poziții oficiale față de libertățile civile și dreptul la libera exprimare într-un stat democratic.
  •          În oricare dintre variante, este importantă extinderea şi consolidarea Parteneriatului Strategic cu Turcia și  Statele Unite ale Americii, precum şi a relaţiilor de cooperare cu ceilalţi actori internaţionali.
  •          Instituirea unui grup de lucru care urmareste provocarile de securitate în zona Mării Negre este imperativă.
  •          Stabilirea unor obiective şi direcţii de acţiune care privesc securitatea naţională, urmăresc consolidarea capacităţilor militare şi civile naţionale la standarde care să permită prevenirea, descurajarea şi apărarea împotriva oricăror acţiuni agresive la adresa ţării noastre.
  •         Perfecţionarea sistemului naţional de management integrat al situaţiilor de criză.
  •          Dezvoltarea capabilităţilor necesare pentru a reacţiona în cazul unor ameninţări asimetrice şi de tip hibrid.
  •          Intensificarea colaborării interinstituţionale pentru identificarea şi îndeplinirea obiectivelor strategice de securitate naţională.
  •          Inițierea de demersuri oficiale pe lânga statele vecine şi cele din flancul estic al NATO
  •          Promovarea intereselor politice, economice şi de securitate în regiuni de relevanță strategică pentru ţara noastră.
  •          Întărirea capacității analitice a instituțiilor statului cu atribuții în domeniu și atragerea contribuțiilor din partea mediului științific și academic, precum a organismelor interesate ale societății civile pentru studierea în detaliu a dinamicii schimbărilor produse în societatea turcă în ultimul deceniu, cu accent pe latura practică a măsurilor ce se impun.
  •          Stimularea cercetării ştiinţifice, în corelație cu sistemul de educație, ca demers esențial pentru înţelegerea naturii ameninţărilor și provocărilor actuale.
  •          Impunerea unui cadru legal adaptat rigorilor principiilor apărării colective şi a spaţiului european de libertate, securitate şi justiţie.
  •           Consolidarea securităţii prin întărirea respectului faţă de drepturile fundamentale şi principiile democraţiei constituţionale.

Acest document a fost transmis:……………



Wikistrat and the crowdsourcing intelligence concept

Mihail Păduraru
The new paradigm of the 21st century Intelligence
The trend of globalization, technology transfer, intellectual abilities, know-how and the need for real-time operational intelligence led to the development of new approaches in the Virtual World and necessity to create collaborative platforms.
In reality, the collaborative model is considered to be, a usual model in the intelligence field. It represents one of the instruments that ensures through a work interface the possibility to take part in the development of the intelligence product, in order to counteract any threats and risks to national security.
Wikistrat Inc. is a geostrategic analysis and business consultancy founded in Australia in 2009 and headquartered in the United States.
It describes itself as the world’s first crowdsourced consultancy leveraging a global network of over 2,200 subject-matter experts.
Wikistrat operates a global network of over 2,200 subject-matter experts working collaboratively via online platform to help decision-makers to identify solutions for complex strategic challenges.[1]
The company was founded in 2009 by Joel Zamel and Daniel Green.
After studying counter-terrorism, Zamel founded Wikistrat Inc. and became CEO, while Green came aboard as the company’s Chief Technology Officer.
Dr. Thomas P.M. Barnett[2] joined the firm as Chief Analyst a year later but nowadays Barnett is no longer with the firm.[3]
In January 2014, Wikistrat analysts predicted the rise of a separatist movement in Crimea seeking Russian annexation. This process unfolded in March 2014, quite similarly to how Wikistrat had projected.
As such, Wikistrat gained acclaim for being one of the first consultancies to produce an accurate forecast of the situation.
Some analyzing the situation went as far as to proclaim that Wikistrat “beat the CIA.”[4]
Introduction
The 21st century distinguishes itself through a multitude of complex problems that determine contemporary intelligence agencies to expand their activity area beyond the traditional limits. 
This comes as a direct consequence of the increase in the volume of public intelligence that influences the political, economic and military intelligence.
The linking capacity of the collaborative networks, in the context of the importance given to trust, reciprocity and exchange, ensures a mechanism that allows reunion under collective initiative of previously distinct entities and even ones that were in a competition with each other.
David T. Moore provides a very interesting perspective on this subject in his paper, „Sensemaking”.[5]
In his proposed paradigm of intelligence analysis, to reach analytical conclusions,  collaboration between science and scientific inquiry is needed.
This collaboration confers the simultaneous use of critical thinking and multimethod to realize the analysis, synthesis and interpretation of the subject (Moore, 2011, p. 131). 
According to Moore, the multimethod implies the simultaneous or consecutive use of several analytical methods and techniques, so that the result allows the viewing of the analyzed subject from different angles.[6]
Moreover, in the current society, based on knowledge, the collaborative platforms represent a promising mechanism to facilitate intelligence dissemination, to create knowledge resources through the increase of interactions and synergies.
From this point of view, Wikistrat developed the first crowdsourcing intelligence platform, designed and updated to help individuals to reach common goals.
The current changes at the communication level – particularly the large-scale use of mobile devices and socialization websites – generated new realities and challenges and offered new opportunities to develop common interests in the intelligence field, in order to promote global security.
The present realities, shaped by challenges to the security environment, the technological level, the effects of progress in the research and innovation areas led to new approaches, to the implementation of online platforms that facilitate and accelerate collaboration.
These contribute to the consolidation of the responsibility of taking part to the development of the intelligence product in order to neutralize threats and risks to international security.
As such, the IT/AI ERA and the expansion of global communication brought open sources to the attention of the experts in the field.
The majority of the theories on the learning process start with the assumption that people learn through the assimilation of information. The most significant challenge of this century is the information exchange with different entities and “the need for intelligence exchange”[7]
The main characteristics of the collaborative Wikistrat platform
The aim of collaboration is often that of exchanging competencies and abilities in order to create a synergic effect under the guise of a product or analysis.
This cooperation entails intelligence transfer, know-how and expertise exchange, the increase and consolidation of flexibility and capacity to react to real-time operational intelligence.
The collaboration is tied, first of all, to behaviors and interactions among individuals that make efforts to reach a common objective, with the support of electronic instruments that allow a synchronized and asynchronous communication between users.
The main characteristic of the Wikistrat platform is that all the elements are connected, and focus on organizing the resources of a structure with the aim to fulfill the objectives efficiently.
The first manner to realize the collaboration is through the creation of a collaborative culture, based on the belief that, as opposed to competition, collaboration is the best approach, if the goal is a common one, as well as on the commitment to cooperate to reach that goal.
According to a study realized at the Center for Collective Intelligence (CCI) within MIT, titled “Harnessing Crowds: Mapping the Genome of Collective Intelligence”, a valuable collective intelligence platform must possess the following characteristics:
-Objectives- that refer to the desired result;
-Stimulants- motivational factors;
-Structure/Process- the business model and organizational structured needed to fulfill the task;
-Personnel- the human resources needed to support the business model;
-Sustainability of the collective intelligence within the organization.
Gustavo Diaz Matey (MA in Intelligence and Security Studies at Salford University, UK, Researcher at the Complutense University in Madrid, Spain, and in the Research Unit of International Security and Cooperation-UNISCI), underlined that technology constitutes the main responsible factor for the intelligence revolution in this century.
In an analysis on the impact of new technologies on society, Libor Benes relates that the rapid progress of the new technologies transform society, intelligence, OSINT and the preparation in the intelligence field, and this innovation process can only lead to a integrated collaborative approach.
The most modern and advanced information management discipline is competitive intelligence, which appeared during the last decades in the business environment and it includes an arsenal of procedures, methodologies and technologies transferred from the OSINT area.
At present, the virtual environment is an immense “net” of resources to be disseminated by users, in such a way that is not necessarily hierarchical or structured by nature.
The Wikistrat Community is focused on academic expertise to establish contacts with experts and publish strategic perspectives on future security problems.
Professor William J. Lahneman, an assistant at the Political Science Department of the Tawson University in Maryland developed the idea that a large part of the expertise within the intelligence field comes from other areas than intelligence agencies.
He presents a series of convincing arguments that explains why, in some cases, the Intelligence Community (IC) must revise its procedures and collection efforts.
Providing intelligence and warnings on current threats such as transnational terrorism, nuclear proliferation and the development of bio-threat pathogens, as well as the response to emerging threats needs “the intelligence exchange through collaborative networks, with an emphasis on teamwork”.
Evidently, the extent of this challenge calls for an intelligence exchange between – the analysts within an intelligence agency, – with analysts from other sectors of the intelligence community – and with external organizations – to produce precise information on complex problems.
According to the expert, a significant change necessary to increase the response capacity to intelligence tasks and to launched warnings is represented by a new type of collaboration – the author introduced the concept of “credible” sources and the paradigm of “collaborative intelligence” that it requires.
Moreover, he states that “the need to exchange intelligence efficiently is the most important transformation factor for the competences of the intelligence community employees”.
The new collaborative paradigm is more than a simple model of open source intelligence collection.
While the traditional paradigm is focused on specific targets (known also as plans, intentions and capabilities), “the collaborative model follows the interconnections relevant between problems, which, in the traditional paradigm would be considered irrelevant or too conventional to be used”.
This point of view is approached by other authors as well. Hamilton Bean underscores that the community of intelligence services should externalize its activity to think tanks, academic research centers and companies.
This technique brings different perspectives, methodologies and expertise to fundament the analytical process.
There is no doubt that the Information Revolution, based on an unprecedented development of information technologies and, thus, of the quantity, quality and rapid pace of the information flows, generated a unitary approach; heterogeneous and unstructured groups appear, formed by people that act intelligently and efficiently due to a premises (group intelligence) and a catalyst of knowledge that acts bidirectional (from social actors towards security structures and vice-versa).
The term used to describe this second generation of the World Wide Web, focused on the ability of individuals to cooperate and exchange information online is called Web 2.0.
The characteristics of Web 2.0 include a multitude of advantages such as cost efficiency, enhanced communication and an improved moral of the employees.
In order to maintain relevancy in the complex strategic context, Wikistrat must become more than a data and information provider. It must become a knowledge provider, considering the increased need for new types of analysis, structured, collaborative and auditable.
The strong points of the Wikistrat platform stand in its notoriety to provide quality analytical products and the collaborative characteristics mentioned previously.
The capacity to answer the needs of some beneficiaries in a short timeframe with a comprehensive product, based on a sum of ideas generated by master students, PHDs, professors and experts in various fields, consolidate the credibility position of this platform.
The weak points of Wikistrat platform are manifested through the lack of a constant integrated system for financial stimulants, based on the quantification of the efforts generated by the active involvement of the analysts in the simulations or discussions in which they partake.
The financial motivation would encourage active participation and would attract high quality intellectual resource.
In this way, the motivation of the analysts increases, as opposed to the current situation.
At present time, the arguments that support individual initiatives to take part on the activities, are determinated by the “time”(that analyst has available to get involved); and by the analyst “ideological desire” and “free will” to bring his knowledge within the platform, based mainly on “personal ego”.
Moreover, the lack to establish advanced AI mechanisms into the platform, to “search by criterias” for information in the 2.0 web resources, create a huge disadvantage in intelligence process.
Selection of intell on categories and analyze them with Artificial Intelligence instruments could raise the standards and align  the company to the requirements of the dynamic security environment.
As well it can be said that, it is imperative for Wikistrat to develop a mobile application, on IOS and Android platform, with specific features like “search for intell” and country “real time updates”, which can provide reports on multiple countries or events, for those who travel alot.
Every country should have its own specific topic on Wikistrat platform, where analysts can, and should contribute, with “real time specific news” and “constant updates” from every point of the world.
The mobile application should be free for Wikistrat analysts, and should have paid content and features for the rest of society.
This features can be easy implemented to Wikistrat web platform as well !
The threats that the company will face on the medium and long term derive from the business environment and manifest through an increased competition, which will determine a decrease of the intelligence demands from the beneficiaries and could lead to loss of clients.
Today the collaborative potential is externalized to a great extent towards the private environment. 
The collaborative platforms are no longer a novelty to companies or strategic-provider organizations.
Aside from the capabilities mentioned above, intelligence platforms come with mechanisms that integrate the analysis of a large number of : qualitative and quantitative data, the creation of mental models, social media analysis, semantic analysis, network or emotional analysis, and last but not least the radiography of the dark web.
Most intelligence platforms offer the option for smart searches based on selected criteria, with a scanning capacity of minimum 60.000 pages of internet by the second.
All these functions converge towards an analytical product that is created by the human factor under different shapes or through different type of simulations.
This platforms are created for the private business environment but are made available as well for law enforcement and government agencies and also for the private security industry or for those large organizations which are interested in the analysis of a large volume of data.
The rise of a large number of  IT companies that offer more sophisticated platforms based on AI for  collecting and analyzing of Open Source Intelligence(OSINT), represents a risk that demands a careful monitoring. 
As well the company needs to adopt specific measures to counter accordingly this threat and to improve Wikistrat features.
Develop and modernization of the Wikistrat platform must be responsible, oriented towards the future and derived from the Wikistrat obligation to get in line with the competitors on a competitive market.
At the same time, the needs of the analysts to track a large number of sources and to perform  quantitative and qualitative research, reflects the necessity of such demands, that will offer higher quality products.
As an example, we can follow the Singapore based company, S2T.
S2T was founded in 2002 by former Israeli military intelligence officers. 
Its headquarter was establish in Singapore, along with its R&D team.
Since then, S2T’s GoldenSpear solutions are deployed to the most demanding customers, and support the analysis of large scale, datasets.
S2T is an integrator system that provides specific complete turnkey solutions, including hardware, networking, and network security when required.[8]

The opportunities that arise with upgrade of the Wikistrat platform, should be focused towards the development of a a diverse set of AI features that can consolidate the trustworthiness, precision and accuracy of the analysis.
Another way to attract qualitative and renowned intellectual resource is by developing partnerships with NGO’s and government organizations that could offer projects and financial stimulants for the analysts along with  project-based job offers.
The involvement in projects with government, think tanks, chambers of commerce and various companies, NGOs or prestigious universities can attract additional funding that would ensure a stustainable budget for development and stable income for Wikistrat platform.
The progress initiatives through investment banks could also represent a sustainable resource to expand the platform and create new features and mobile applications in order to reach the ideal stage of becoming a global frame of reference, for providing intelligence products on strategic, tactical and operational level.
Conclusions
Today, the complexity of the security environment contributes to the creation of superior cooperation and teamwork mechanisms between sectors responsible with strategic, tactic and daily analysis. 
In such a way a series of special interest groups were created under the shape of virtual communities to exchange interests and knowledge.
The collaborative environment within a team contributes in large part to its success. 
To create such an environment, the members of the team must have a purpose and common objective and must be aware of the necessity to evaluate and monitor the products and services offered by the team, as well as its internal dynamics and internal relations.
According to Daphne R. Raban, PHD at Haifa University, collaborative intelligence networks surpass the internal organizational limitations and bring together experts that hold fundamental information. These constitute a relatively easy, fast and efficient manner to form a community geared towards informing, as part of an extended plan of an intelligence (management/providing) company.
The technological developments, led to the necessity of the projection and implementation of a new systems and intelligence solutions, capable to handle new information environments, that can be easly understanded, accesed and used by any person, social group or organism.(that belongs to an organization or nation-state coalition)
Intelligence leads to collaborative decentralized knowledge. This generates a balanced transit from individual experts to a series of qualified individuals in a certain field, and Wikistrat is the first collaborative platform that managed to bring under the same knowledge umbrella an impressive number of global experts.


[6]http://www.nos.iem.ro/bitstream/handle/123456789/173/Mitu%20Daniela%20Elena.pdf?sequence=1&isAllowed=y
[9] Platforme colaborative: Transformari Profunde in Activitatea de Intelligence – Ioana Martin, Adelina Andrei, Ionela Socol – Revista Romana de Studii de Intelligence – National Institute for Intelligence Studies  

SWOT of Turkmenistan

Mihail Păduraru
Strengths

Turkmenistan, which has the fourth largest proven gas reserves in the world and produces about 70-80 billion cubic meters of gas a year, is actively implementing an energy strategy aimed at increasing exports of the blue fuel and diversifying its supply routes to the largest global markets, where the demand for energy resources is growing.
According to international agencies[1], Galkynysh field has the largest gas reserves, it holds 21 trillion 200 billion cubic meters of gas, which places it as one of the most significant gas fields in the world.
Europeans make all possible efforts to develop alternative routes, such as the Trans-Anatolian, Trans-Adriatic and Trans-Caspian pipelines, that could carry natural gas from Turkmenistan to Europe.
Weaknesses
Oppressive government system and a state-controlled and rigid market economy
Security forces of Turkmenistan are accustomed to deal with an obedient population, kept under the regime control, for more than two decades.
They do not dare to oppose the Government.
But it is unclear how Turkmen security forces would react to confrontation with a well defined, trained and armed group, focused on causing chaos.
It is also unclear what support could the government expect from Turkmen citizens, including the young military recruits, if militants will appear in Turkmenistan.
Turkmenistan, a neutral nation recognized by the United Nations, has no defense agreements with other countries.
If it is attacked, or faced challenges before a domestic enemy, there is no one that Ashgabat can sue, for immediate help.
What would be the reaction from neighbors like Kazakhstan, Uzbekistan or Iran?
Or from Russia ? – with its historical interest in Turkmenistan….
Oportunities
Gas industry of Turkmenistan has increased significantly in last years by the upgrading of its technologies and infrastructure, and as a result, each year has witnessed a constant volume growth of natural and liquefied gas product.
There are also plans to increase production to 230 billion of cubic meters by 2030 and explore new gas fields.
Recent efforts by Berdimuhamedov to open Turkmenistan’s economy to outside investment will help the country break its dependence on Russia.
 Threats
Russia has restricted the access of the US oil and gas companies to ​​Central Asia region, trough an energy monopoly, various contracts obtained in the area being financially unprofitable.
In some cases, Russian companies are buying overpriced hydrocarbon resources.
Through these movements, Russia secured its economic and energy security, at global and regional level.
Russia’s alliances with countries such as Iran, China, Pakistan, India, Turkmenistan, Venezuela, are going to change the balance of power between East and West, especially in the field of energy security !
These actions, being a strategic response for undeclared actions of the US and NATO, to military encircling Russia, and increasing its global isolation.

Risks

The overall level of security and stability appears to be eroded quickly in Afghanistan as a result of increasing Islamic State and Taliban activity.
It is known about the ability of the Taliban and Islamic State to expand their insurgency in regions that were previously pacified.
Also the ability of Taliban to operate freely along the border routes, which allows them, to transport their high-caliber weapons and missiles with trucks.
We could easily predict an increase of political and military Taliban activism, along Afghanistan borders, within near future.[2]

The likelihood of armed confrontation, the emergence of international terrorism, organized crime and various types of economic risks, define the main threats to the Azerbaijan security,  an expert on intelligence from Azerbaijan concluded[3] in his work.
These issues have ceased to be country-level problems and have acquired a more global character.
Globalization processes in the modern world, dependence on interaction and international cooperation, continuous transparency, have different variables influences over the general security system of a country.
Turkmenistan is sitting on the world’s fourth-largest reserves of natural gas and substantial oil resources.[4]
It is situated in a geo-strategically significant location between Iran, Afghanistan, Uzbekistan, Kazakhstan and the Caspian Sea.
Because it is reclusive and neutral, Turkmenistan is not much of a player on the global scene, it could be vulnerable to changes in the region.
Furthermore, as Turkmenistan seeks to diversify its export markets for natural gas, it will, on the one hand, be in a strong position to court its suitors, yet on the other hand, it may be forced, to open itself up in order to attract them.
The international dimension of the fight against terrorism has become a paramount importance, both in terms of cooperative efforts and political support, but especially in  the harmonization and joint struggle,of all responsible elements in counter-terrorism.
The focus will increasingly shift in the future, from political risks to non-military ones, terrorism, associated with organised crime, will constitute the major risks.
Also internal vulnerabilities, as well as contingencies, will acquire a much bigger weight, in development probability from Risk to Threat.
Modern days conditions, allow us to note, that the extension of extremist organizations activities represents a threat to the safety of several states.
Both, society and the State are victims, and, at the same time, risks generators.
Cross-border nature of risks makes them hard to classify and control within national strategies.
The multiplication and diversification of risks, the asymmetric character of them, determines the development of new policies, doctrines and strategies, for countering them, and simultaneous adopting of appropriate solutions and methods of collective action.
The most appropriate choice for Turkmenistan would be to participate in international co-operation with Western countries for risk mitigation and to strengthen national and regional security, also to open borders to a functioning market economy and to adopt a governing system adapted to the present time.


[1] Bucharest 2013;Intelligence in the Knowledge Society;Sultan MALIKOV-The Activity of the Special Services of the Republic of Azerbaijanon the Counteraction to the Youth Recruitment into the Religious Extremist Organizations; pg 217-224

[4]RRSI nr.12/dec 2014-Florin DIACONU- Afghanistan: some perennial major trends and clearly worrisome; pg 27-52

Energy Sector from Turkmenistan and Regional Games

Mihail Păduraru

Recently relations between Russia and Turkmenistan have gravitated around the Russian efforts to ensurethe gas import from Turkmenistan.
Russia is competing with China, EU and US to gain access to Turkmenistan’s rich hydrocarbon resources.[1]

Turkmenistan is also exporting a large amount of gas to China, and the figures vary between 30-45 bcm. However, the problem with sales to China is that some part of the gas Turkmenistan is exporting is counted as repaying multi-billion dollar Chinese loans to develop Turkmen gas fields and building of the pipelines connecting Turkmenistan to China.
“China and Turkmenistan have never made the deals they have reached public, so it is difficult to know how much gas China is taking as repayment or even how much China is paying for the gas, though there were some reports a few years ago that suggested the price was just under $200 per 1,000 cubic meters,” – Bruce Pannier, an expert on Central Asia noted.


Kremlin Actions

Russia’s purchase of natural gas from Turkmenistan is regulated by the intergovernmental agreement of 2003, which envisages the cooperation until 2028. The document envisages the supply of up to 80 billion cubic meters of gas per year to Russia via the Central Asia – Center and East – West pipelines.
In June 2008 Dimitry Medvedev and Gurbanguly Berdimuhamedov discussed the future aspects of bilateral economic expansion, and particular attention has been attribued to energy and transport.
The sides also discussed the improvement of already existing gas facilities, and the construction of a new pipeline in the Caspian Sea region.
Also then, they discussed about construction of a direct rail line from the port of Astrakhan to Turkmenistan.
Following high-level discussions between the two officials, concerning regional and international issues and cooperation between the two countries, the parties adopted a joint statement.
The document states that the two presidents, confirmed the strategic nature of the relationship between the two countries.[2]
There were also several documents signed, including the Agreement on Cooperation between Turkmen and Russian government on security and protection of classified information.
Some experts argue that Moscow is trying to bring Ashgabat in the Russian sphere of influence again.
Others believe that Russia does not need Turkmenistan at the moment, but wants to ensure that Turkmen policy isn’t detrimental of Russian strategic interests,  particularly in the energy sector.
Turkmenistan has not betrayed its policy of neutrality, and Moscow does not require that. The volume of natural gas purchased by Russian gas company, Gazprom, has declined in recent years.
However, cooperation continues, and Turkmenistan buys different types of products from Russia, including weapons.
Gazprom signed two important agreements[3] for the purchase of Turkmen gas:
First elaborates the principle of price formation, price that Russia will pay to buy gas from Turkmenistan for the next 20 years.
The second agreement is unique, in that it makes Gazprom the donor for local energy projects of Turkmenistan.
Both agreements ensure Russian control over Turkmen gas exports.
The second agreement stipulates that Gazprom will finance and build transportation facilities and develop gas fields.
Experts expected that Gazprom will finance Turkmen projects worth 4-6 billion dollars.
Gazprom chief Alexei Miller said, “We have reached agreement regarding Gazprom financing and building the new main gas pipelines from the east of the country, developing gas fields and boosting the capacity of the Turkmen sector of the Caspian gas pipeline to 30 billion cubic meters.” 
Curiously, the two agreements in Ashgabat do not assure Gazprom of gaining revenue from reselling Turkmen gas.
Quietly, Gazprom offered similar terms to Kazakhstan and Uzbekistan, two other major gas producing countries in Central Asia.
So far, Russia has purchased natural gas only from three countries of the Central Asian region – Turkmenistan, Uzbekistan and Kazakhstan. Supplies from Turkmenistan are regulated by the intergovernmental agreement of 2003, which envisages the cooperation until 2028[4]
The document envisages the supply of up to 80 billion cubic meters of gas per year to Russia via the Central Asia – Center and East – West pipelines.
Gazprom said in early 2015 that it will purchase only 4 billion cubic meters of gas from Turkmenistan and was going to challenge the terms of the contract at  the Stockholm Arbitration Court.
Later, citing the sources close to Gazprom, the world media reported that the company has filed a lawsuit in Stockholm Court against Turkmengaz demanding to revise the prices in the gas supply contract.[5]
Due to declining gas export prices in Europe, linked to the constantly falling oil prices, the previously set price for Turkmen gas at $240 per 1,000 cubic meters appeared unsatisfactory to the Russian side.
Gas sphere was one of the strategic areas of partnership between Turkmenistan and Russia until recently. Turkmenistan transports its gas to Russia via the Central Asia-Center gas pipeline that was constructed during the Soviet period and monopolized by Russia’s Gazprom Company.

Bruce Pannier, an expert on Central Asia, and the Senior Correspondent at Radio Free Europe/Radio Liberty, believes that the biggest problem Turkmenistan faces, is from Russia.
“TAPI is routed through Afghanistan and the Baluchistan region in southern Pakistan, two areas facing huge security problems. Russia, at least, and probably Iran will oppose construction of the TCP on the grounds that the legal status of the Caspian Sea is not yet decided and there could be dire environmental consequences from the pipeline. Recent Russian Navy activity in the Caspian Sea guarantees no one could build the pipeline without Moscow allowing it,” he noted.
Commenting on possibility of acceleration of energy projects envisaging export of Turkmen gas to various countries, the expert said that despite the fact that the Turkmen government wants very much to diversify gas export routes and is pushing both Turkmenistan-Afghanistan-Pakistan-India and the Trans-Caspian pipeline projects, there is little chance either of those projects will even  come close to being completed.
In other news, material and financial gains were not the main motivation for Gazprom, the Kremlin has a much larger strategy.
Russia has a special power and is regarded with frustration by US, not only for controlling the gas export from Central Asia.
Also, Russia ensured that gas transports pass through its territory, not on alternative routes of pipelines, assuring that it is the main gas exporter to Europe.
The cheap gas era being over, European companies can not measure power with Gazprom.
More Russian oil and gas companies are expanding their wings in Latin America, which is “the backyard of the USA”.
During President Chavez’s visit in Moscow on 22 July 2008, three Russian companies, Gazprom, LUKoil and TNK-BP[6], signed agreements with Venezuelan state company, PDVSA, and will replace American giants ExxonMobil and ConocoPhillips in Venezuela.
At the signing ceremony, Medvedev said:  “We have not only approved these agreements but have also decided to supervise their implementation.”
Chavez responded, “I look forward to seeing all of you in Venezuela.”[7]
After signing the agreements between Gazprom and Turkmenistan, coincidentally or not, Russian Prime Minister, Igor Sechin, traveled to Beijing to discuss with his opponent Wang Oishan, an energy initiative called “energy negotiation mechanism”.
Press participation was forbidden to negotiations on the energy cooperation.
Local press immediately pointed out the importance of negotiations and bilateral cooperation between that two countries.
Also, it noted that Russia should turn their gaze from western countries and focus on countries in the Asia-Pacific region.
Relations between China and Russia at that time ware at the highest levels ever, settleing disputes on border issues and holding military combined exercises.
These russian geopolitical implications in Central Asia, are very serious movements in counterbalancing the United States and E.U. efforts[8]to seek alternative gas supply routes to Europe.
In this case, realization of such projects will critically depend on gas reserves from Turkmenistan, Iran and Azerbaijan.[9]
For now, Russia supplies about one-third of Europe’s gas needs, half of it shipped by pipeline through Ukraine. But the EU has been constantly searching for alternate sources.
Turkey’s moves
Turkey’s president, Recep Tayyip Erdogan, has said that the TANAP[10] conduit would be able to accommodate gas from Turkmenistan.
It was built primarily to handle gas from Azerbaijan, west of the Caspian Sea, but Erdogan says he sees no reason why it can’t handle additional gas from Turkmenistan, which lies just east of the Caspian.
“TANAP can transport gas both from Azerbaijan and Turkmenistan via Turkey to Europe”,
Erdogan said during a visit to Ashgabat
Erdogan and his Turkmen counterpart Gurbanguly Berdymukhamedov oversaw the signing of the agreement between Turkmen state gas company Turkmengas and private Turkish firm Atagas for the purchase and sale of Turkmen gas for TANAP.[11]
Turkey also embraced the idea that Iran can supply gas to Europe, and offered to broker negotiations with Iran.


 Iran is on the table
Iran was the first country that recognize Turkmenistan as an independent state, and since then the two countries have developed good relations[12] and have cooperated in the transport sector.
They have also developed the infrastructure and energy sectors, built terminals of liquefied gas and highways to increase bilateral relations.[13]
Iran has the largest volume of trade with Turkmenistan after Russia.
It has developed programs based on optic fiber communications, built bunkers and other facilities, in Merve, and a refinery in Turkmenbashi.
In 2009 approximately 100 industrial projects have been developed or are under development in Turkmenistan with the assistance of Iran.
The trade fell to 1.2 million dollars from 3.2 in 2008, largely due to the fall of oil and gas price.
Turkmenistan exports to Iran increased by 42% since January 2007, the most important being those exports of natural gas, oil, petrochemicals, and textiles.
In 2010, Turkmenistan sold 8 billion cubic meters of gas to Iran, from 5.8 in 2005 and provides 5% of Iranian gas demand. 
Both countries have inagurated the Dauletabad-Sarakhs-Khangiran pipeline in 2010, to increase natural gas reserves of Iran to 20 billion cubic meters per year.
Turkmenistan is still exporting some gas to Iran, somewhere between 6 to 8 billion cubic meters annually, so Ashgabat can count on some revenue from those sales.
However, following the easing of relations with world powers and removal of international sanctions imposed on Tehran over its nuclear energy program, Iran will likely not be a customer of Turkmen blue fuel for much longer.
Moreover, construction of oil and gas pipelines through Iran would increase its strategic importance and lead to regional integration, trust building and enhancement of Tehran’s position.
Iran’s involvement in the energy of the region would increase its power.

Overall picture
Russia has traditional relations with Iran, after building the Bushehr nuclear power plant, on the Persian Gulf coast.[14]
Russia will provide nuclear fuel, and will take it back after its consumption.
The two countries began discussions about creating an OPEC like cartel of gas[15] producing countries.[16]
On September 30, 2014, Russia and Iran have sign a mutual agreement with countries in the Caspian region, including Azerbaijan, Kazakhstan and Turkmenistan.
An alliance that refuses foreign military presence in the Caspian Sea, controlling any possible future troops landing in the region.
The agreement was signed by the presidents of the five countries on the Caspian Sea, at the IV Caspian Summit, held in Astrakhan, Russia, on September 29, 2014.[17]
The agreement establishes a fundamental principle to ensure stability and security in the region.
It states, that, “only riparian states at the Caspian Sea, have the right to have armed forces present in the Caspian Sea”, according to a statement of Russian President Vladimir Putin after the summit.
His Iranian opponent Hassan Rouhani added, “There is a consensus among all riparian states of the Caspian Sea, through which they are able to maintain security of the Caspian Sea and no other military forces, of any foreign powers, should not enter into the Caspian Sea “-According to the state news agency Iranian PressTV.
This movement comes as a result of diplomatic problems that both  Russia and Iran encountered with the western countries, and sense the future presence of foreign military threat, in the Caspian Sea basin.
Due to the problems with former Soviet republics like Ukraine and Georgia, Russia has revised its foreign policy, leading to a new cold war.
At the same time Iran is concerned that western countries might use the Caspian Sea countries to put pressure on its nuclear program.[18]
Tensions between the United States and Iran, have turned the latter’s attention to Asia, and an idea of building a pipeline through Pakistan and India appeared, which would connect gas reserves of Iran and Persian Gulf, with infinite demand of resources, from China.
This project requires participation not only of Pakistan, India and China, but also Russia.[19]

This monumental project could change the balance of power, between Russia, India and China, on one side, and the Western powers on the other side.
Russia and Iran are particularly interested in US attempts to build a gas pipeline that  connects gas fields from Central Asia, with Europe.
The pipeline would bring to an end the monopoly owned by Russia, over  European gas market.
A monopoly held by Putin, to increase its influence in achieving political goals.
Russia became an opponent for the United States in construction of a pipeline alternative.
Aside from Russia, which still report considerable influence in Central Asia, the US and European Union’s countries have also been active in the region.
Turkey has been particularly successful in gaining advantage, in the economic scene of post-Soviet Central Asia.
Also China, has pursued an active economic policy in the region and is increasingly involved in economic projects with the countries of the region, including Turkmenistan.
(One example is the Turkmenistan–Kazakhstan–China pipeline)
On the opposite side, the US, in the context of escalated Ukraine crisis, talks with Kazakhstan to establish a naval base for NATO needs, in the North-West of port Aktau.
Also the US play an active role to help Azerbaijan, Kazakhstan and Turkmenistan to increase their military effectives, in order to increase its influence on these states, that are still under Russian patronage.
The decision to close any opportunity of military presence in the Caspian Sea basin, hijacked any NATO plan to build bases, and may have had repercussions in the sphere of global energy security.


Terrorism – Drug Trafficking Interconnection, in the Geographic Area of ​​Turkmenistan

Mihail Păduraru

In 1996 more than 14 tons of drugs were seized from smugglers and approximately 42 tonnes in 1997.
In 1999, 50 tons of hasish, 2.3 tons of heroin and 7.7 tons of opium were confiscated and destroyed.
According to statistics, from UNODC program fighting against drug trafficking, only 10% of the total volume of shipments is usually retained, so it is not hard to imagine the real situation.
In the expert’s report, Turkmenistan has transformed into one of the main drug trafficking routes from Afghanistan into Pakistan and Central Asian countries, to Russia and Europe.[1]
Much of the poison remains in Turkmenistan aggravating the drug situation already existing in the country.

In Turkmenistan, today the price of heroin, opium and cannabis is highest in Central Asia, this indicates a decrease in supply, due to the fact that in the first six months of the year 2013, 218.2 kilograms of drugs were seized.

According to Russian intelligence services, there are close relations between Turkmenistan and Afghan groups rely on drug and arms trafficking.
UN experts believe Turkmenistan is the main transit route for drugs exported from Afghanistan.

In January 2015, Ms. Ashita Mittal, UNODC Regional Representative for Central Asia conducted her first visit to Turkmenistan.
During her meetings with high level Government officials issues of further collaboration between UNODC and Turkmenistan as well as forthcoming 9th Meeting of Memorandum of Understanding (MOU) on Sub-regional Drug Control Cooperation to be held on 4-5 May in Ashgabat were discussed.
The MOU process will facilitate further discussions among Member-States on counter-narcotics, terrorism and organized crime issues in a wider regional context and strategize UNODC interventions in the region under the new Programme for Central Asia 2015-2019.
The Programme was developed in close collaboration and consultations with Azerbaijan, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Russian Federation, Tajikistan, Turkmenistan, Uzbekistan and Aga Khan Development Network which are the Member States of the MOU.[2]
The official narrative from the governments of Central Asia, supported by all structures involved in the fight against drugs, is that  terrorism and narcotics are intrinsically linked.
In Central Asia, this hypothesis has been confirmed by well-documented involvement of the Islamic Movement of Uzbekistan in drug trafficking during the summers of 1999 and 2000, in Tajikistan and Kyrgyzstan.[3]
However, the connection between drugs and terrorism in Afghanistan, is based on a very simplistic reading of the situation there, where drug trafficking is just one way through which Taliban and their allies finance their activities.
Strategies of international actors for combating drug trafficking have been the subject of conflicting interpretations.
Russia, for example, wants NATO to go straight to production by destroying poppy fields and laboratories.
In this context, the Russian government presented a plan, “Rainbow-2”, a large-scale program to eradicate poppy fields, and proposed to the UN Security Council to declare Afghan production a threat to global peace and security.
Such a decision would allow the imposing  sanctions on Afghan land owners that are permitting the cultivation of opium, and authority to destroy poppy fields.
However, NATO refused to join Russia’s claim, under  the pretext that it would be necessary to provide Afghan farmers with alternative sources of income, or risk damaging the organization’s image among the Afghan population.
NATO said it wants to focus its efforts to eradicate the drug storage facilities, so that, casualties should  be oriented only to criminal activities.

Central Asian States cannot fight the problem alone!

They are located on the transit routes from Afghan production warehouses to consumers in Russia and Europe.
They are  limited in their abilities to allocate funds to fight, to train staff, and build susceptible politics.
Also must manage a geopolitical competition, which sometimes creates rivalries between US and Russian projects.
NATO and UNODC are transformed into power projection arenas.

Concerns about religious extremism in Central Asia, make their presence felt in Turkmenistan
A video that appeared on YouTube in June 2013,  shows four militants captured in Syria, who claimed they were from Turkmenistan.[4]
The Grand Mufti of Syria, Ahmad Badreddine Hassun said in October 2013 that there are around 360 citizens of Turkmenistan fighting alongside “mercenaries” in his country.
On November 2015, Russian security forces have detained, in Moscow, members of banned Takfir Wal-Hijra group, and among them were citizens of Turkmenistan.[5]
Russian military officials said  that, militants from the Islamic Movement of Uzbekistan, cross through Turkmenistan from Afghanistan to arrive in Uzbekistan.[6]
As mentioned, there are pro-Taliban Turkmen in Afghanistan, and Turkmens from Turkmenistan display themselves alongside militants in the tribal area of Pakistan and Syria.[7]
An Afghan Turkmen from  tribal area of ​​Pakistan told Radio Azatlyk that there are  turkmen nationalsin the militant groups in Pakistan.[8]
Radio Free Europe correspondents in Afghanistan say there already are restricted areas, under Taliban control, in Faryab and Jowzjan provinces on the border with Turkmenistan.
A correspondent reported the incursion of a pro-Taliban group who had captured a village in Jowzjan province along the border with Turkmenistan, a few months ago.
Government forces intervened and chased the group out of the village.
The group, mainly consisting of Turkmen ethnics led by Uzbeks ethnics, has found refuge on an island in the Amu Darya river, that divides Afghanistan and Turkmenistan, then gradually disappeared back into Afghanistan.
These correspondents report an increasing number of Turkmen ethnics from Afghanistan that are arming themselves, and some joined the Taliban or foreign fighters, among them Uzbeks allied with Talibans.
There are reports that a group of border guards have been killed by the terrorists, in the summer of 2013, on the border with Afghanistan.[9]
In June 2013 an article was published on “centrasia.ru” wich said that Turkmen authorities have arrested over 150 of jihadists, 100 of them being detained in the town next to Gas Achake, near the river Amu Darya, next to uzbek borderline. These plotters were planning a major attack on Turkmen territory.[10]
Seizure of $ 1.5 million from jihadists shows that the terrorist threat is real, especially from IS.
In February 2014, 3 border guards were killed at the border with Afghanistan, and in May of that year, 3 more border guards were reported killed.[11]
Despite the worsening situation along the border with Afghanistan, Turkmenistan has ambitions in terms of promoting peace and stability in the neighboring country using preventive diplomacy.
For example, the Turkmen government has proposed to host inter-Afghan peace talks under UN auspices as a way to find new political and diplomatic mechanisms to resolve this problem.
However, according to the Global Terrorism Index 2015, Central Asia is safer than Europe.
Eurasian states not only perform well compared to most troubled countries, but even compared to influential neighbors such as Russia and China.
The former Soviet states were included in the categories with the lowest impact of and potential impact of terrorism, being classified between 83rd and 162 place, while Turkmenistan (p.124) and Uzbekistan are occupy the last places.[12]


Turkmenistan and the Talibans

Mihail Păduraru
When it became independent Turkmenistan had been based on the export of raw materials, building new oil and gas pipelines, roads and railways.
Several alternative routes for the transport of raw materials, and export of natural gas, have been developed.
The leadership of the country encouraged the idea of a gas pipeline to Pakistan via Afghanistan.
Geographical factors such as low costs and good commercial prospects, made the Afghan route for transporting natural gas an attractive option.
The obstacles in taking this route were the sanctions imposed on Afghanistan by the international community and the lack of security guarantees for construction and future operation of the pipeline.
The attraction of the route, rather misled the Turkmen political leadership, not only resulting in a deviation from the proclaimed neutral regime, but also disrupting the regional security system being developed in Central Asia.
The idea of using Afghan route to transport the turkmen raw material to Pakistan, and further to the world markets, was born in May 1992 in the framework of consultation between President Niyazov and Pakistani Prime Minister.
In April 1994, during his visit to Ashgabat, a delegation of Pakistani Air Force led by Vice Marshal Farug Usman Haider signed a bilateral military agreement between the two countries.
In March 1995 in Islamabad, Prime Minister of Pakistan Benazir Bhutto and Turkmen President Niyazov signed a memorandum on the construction of a gas pipeline from Turkmenistan through Afghanistan to Pakistan, and the reopening of a road between the town of Haman in Pakistan and city Turgundion the Afghan-Turkmen border.
Such intensive meetings and the resulting agreements showed the determination of the parties to fulfill their objectives.
However, representatives of Afghanistan itself were not party to these agreements. Moreover, on March 5, 1995, that time President of Afghanistan Burhanuddin Rabbani, speaking to Radio Kabul, has sharply criticized the agreements that were concluded between Pakistan and Turkmenistan and the intentions behind them.
In particular, he described the plans as “Pakistani leadership’s attempts in helping the Taliban Movement opposition.”
Putting into practice the Pakistani-Turkmen agreements starts in the fall of 1994, when the cargo convoys began commuting between Turkmenistan and Pakistan across Afghanistan’s territory.
In late autumn of 1994, a group of Afghan Mujahideen confiscates a convoy which was going from Pakistan in Turkmenistan.
In order to secure its release, Pakistani Interior Minister has turned to a known religious sect, which has bases in the South of Afghanistan, led by Mullah Muhammad Omar, long before this sect was to evolve into the Taliban Movement, which started its triumphant march through the Afghan territories and totally turned the political and military situation in the country.
The Turkmen President immediately set up a meeting with the, at the time, shadowy movement.
During the winter of 1994 after Taliban groups emerged on the Afghan-Turkmen border, a railway line was opened from Kushka (Turkmenistan), to Turgundi (Afghanistan), with an intense commercial exchange.
It is not yet known what has been transported then in freight trains guarded by armed forces.
Turkmen officials, argue that “the Turkmen part, provided humanitarian assistance to the brother people of Afghanistan.”[1]
At that time, the population of Turkmenistan, was in an acute economic need, which included humanitarian assistance …. !!
The country was passing through a crisis without precedent.
There are serious doubts about the humanitarian shipments of that time !
In September 1996 when Taliban units have quickly begun to take control of the provinces in the East of Afghanistan and the capital city, Kabul, few have given attention to the evolutions in there, or the role played by the political leadership of Turkmenistan in the internal affairs of Afghanistan.
In October 1996 a consultative meeting of the heads of states from Russia and Central Asia was held in Almaty, to consider the situation in the region, after the capital city Kabul had been occupied by the Taliban.
At that meeting took part presidents of Kazakhstan, Kyrgyzstan, Uzbekistan and Tajikistan and Russian Prime Minister Viktor Chernomyrdin.
Niyazov, the president of Turkmenistan at the time, ignored the invitation from the president of Kazakhstan, Nursultan Nazarbayev, and did not take part in the meeting, citing his country’s neutral status.
The Security Council of Central Asia has appointed a group to analyze the situation in Afghanistan and prepare proposals for measures to stabilize the situation near the border with Afghanistan.
Also, the Security Council of Defense Ministries was assigned to work on proposals to ensure borders security.
In addition, the participants at the Conference in Almaty also recommended to the UN Security Council to convene an emergency session on the issue of Afghanistan.
Commenting on the results of the meeting in Almaty and explaining his abstention, Niyazov declared: “Being neutral, Turkmenistan does not intend to take part in such meetings. Everything that happens in Afghanistan is the internal affairs of the Afghan people, and we should not see the Taliban movement as a threat to our security.
For more than a year, part of the Turkmen-Afghan border was controlled by representatives of this movement, and this section of the border, is by far the quietest today.”
The situation was even worse, because of drug trafficking across the border, which was growing.
Following these events, Niyazov’s refusal to take part in the meeting in Almaty, had other reasons …
… that the if Taliban movement, controls the southern part of Afghanistan, it might be advantageous for Turkmenistan.
It could finally allow president Niyazov to see his dream come true: the construction of an oil and gas pipeline, to Pakistan and India, for the  transport of the natural resources of Turkmenistan.
On October 7, 1996, 2 days after the meeting in Almaty, Iglal Haider Zaidi, a special envoy of Pakistani Prime Minister, was metby President Niyazov. After the meeting, both sides have agreed that the vision of Turkmenistan and Pakistan on the situation in Afghanistan coincide.
The course of events showed exactly why Pakistan and Turkmenistan are interesred that the Taliban extend its influence over the Afghan territory.
On 27 October 1997, President Niyazov signed a protocol with the head of an American oil company to build a Turkmenistan-Afganistan-Pakistan pipeline.
When they questioned the security of the Afghan section of the pipeline, President Niyazov declared that there is no reason for concern, because it has reached agreements with all parties involved.
All of the Afghan territory where the duct passes was controlled by the Taliban.
A year later, the american oil company Unocal suspended participation in the project and explained its decision, amid hostilities raised between the Taliban and the North Atlantic Alliance, in the context of serious deterioration of relations between the Taliban and the United States, followed by US missile strikes on terrorist bases in Afghanistan.
President Niyazov declared that “no one should seek to keep someone in a partnership against his wish, and is going to continue to look for partners, and ultimately, the project will be successfully implemented.”
Taliban leadership, came out with a similar statement at a news conference in Kabul. Amir Han Muttaki, Taliban Minister of Information, said that:
“there are several companies interested to get a contract to build the pipeline, and while most countries are concerned about Turkmenistan, Afghanistan and Pakistan, we will make the final choice to complete the project.”
Later Turkmenistan intensified diplomatic efforts to accelerate the project and to ensure its security.
In 1999, Turkmen Foreign Minister meets with the spiritual leader of the Taliban and they have discussions on the construction of pipelines.
Also at that time, Foreign Minister of the Taliban regime visited Asgabat and signed official economic agreements.
In November 1999 a military delegation headed by Turkmen Prime Minister visits Pakistan for five days, during which time they have many meetings and discuss about the security of future pipelines, and extend their military cooperation.
It is noteworthy that diplomatic activities between Turkmenistan and Pakistan, wich aimed to use Afghan territory for commercial purposes, practically coincided with military and terrorist activities of the Taliban movement.
Meanwhile terrorism and drug trafficking in Central Asia are growing and allegations about sponsorship of terrorist acts by the Taliban, came not only from the leaders of Central Asia, but also from the international community.
In July 1999 the US imposed economic sanctions on the Taliban movement.

Military Sector of Turkmenistan

Mihail Păduraru

On June 24 2010, two months after a similar meeting held in Tehran, Turkmenistan hosts conference on disarmament in Central Asia and the Caspian region.
According to Iranian news agencies, Iranian Foreign Minister, Manouchehr Mottaki stated that this conference demonstrates that Iran and Turkmenistan are well determined and focused on demilitarization of the region and the world.[1]
In 2012, a military exercise-Khazar 2012, takes place in the Caspian Sea region, along with riparian states.
Speaking to foreign diplomats, President Gurbanguly Berdimuhamedov noted that Khazar-2012, held in Turkmenistan for the first time,  was aimed to improve the combat preparation of the Armed Forces of Turkmenistan, and, primarily, of the Naval Forces of the country.[2]
Turkmen leader stressed that the exercises were held in strict accordance with military doctrine, adopted in 2009, which was of defensive nature, and is in compliance with requirements of country’s foreign policy course.
In June 2016, a historic meeting took place between senior Russian and Turkmen officials in Ashgabat.
Despite the declared neutrality of Turkmenistan, they want to strengthen military relations[3] with Russia, the latter providing equipment and training for Turkmen military.
 A possible cause of this approach, is the increasing number of casualities among those charged with Afghan border protection, and worsening security in the region.
Currently, Turkmenistan has more than 22 treaties and agreements with Russia that  ensure a variety of contacts in the military sphere, including cooperation with the GRU and training  military personnel of Turkmenistan in Russia.
The Russian state provides technical support for aircraft and airfields, and others. Cooperation prevailed, particularly, in using military infrastructure elements.[4]
In the last years, in Turkmenistan, increasingly frequent military exercices were conducted,
possibly, because of security threats that come from Afghanistan border.
The exercises cover all categories of weapons, and the president Berdimuhamedov participated in the last one, which took place in the spring of 2016.[5]
Currently Turkmenistan has a contract for Su-25 aircrafts, which have been received from Georgia as payment for debts accrued from gas exports.
In 2001, 22 aircrafts have been completed.
Furthermore, Georgian specialists are training Turkmen pilots at the Mary-2 air base.[6]
Turkmenistan cooperates with Ukraine mainly based on barter agreements: Kiev ensures Turkmen military equipment, components and parts for military training exchange for natural gas.[7]
Also, in order to strengthen its Navy, Turkmenistan decided to buy patrol boats from Ukraine.
On April 27-2015, the Turkmen National Center of Satellite Control, founded in the Ahal province, in collaboration with French company Thales Alenia Space, has launched the first Turkmen-telecommunications satellite, via the US company SpaceX Cape.
The satellite will cover part of Europe, Asia and Africa, and will enable Turkmenistan to make significant progress in the field of  telecommunications and other applications, such as the Internet and mobile communications.[8]
As a part of NATO cooperation,Turkmenistan has recieved military equipment and training programs[9], but  on a small scale.
The strongest and productive cooperation is with Russia and Afghanistan.

Moreover, Turkmen officials position is influenced by the construction of a pipeline project, which will unite Turkmenistan with Pakistan and possibly India.

With the launch of anti-terrorist[10] operations in Afghanistan, Turkmenistan refused  to make its airports available for coalition troops.[11]
Neither airspace was not opened for military aircraft. Meanwhile, it provided air corridors for delivering humanitarian aid.[12]



Military pesonnel
Turkmen government has taken steps to curb the migration of young people and to bring those who have already left abroad in order to take them into the army.
All these were not sufficient to fill the personnel gaps, so it is considering the possibility of accepting even physically or mentally incapable people.[13]
And as security threats on the border with Afghanistan grow, corruption also grows, the price of bribes to be declared unfit, is jumping from several hundred dollars to several thousand dollars.[14]
Morale is down in the armed forces, drug abuse is common, even drug trafficking, practiced especially by units that lie on the border with Iran and Afghanistan.
The Turkmen armed forces are still struggling with suicide and defection is a usual problem too, often these cases are hushed.
Also in March 2015 the first mobilization of military reservists since Declaration of Independence of the State took place.[15]
This mobilization[16]was aimed to intimidate IS terrorists from the border with Afghanistan.
Military officials mentioned in the article, had conflicting statements, some considering that this action is good for national security, although admitting Turkmenistan does not openly discuss about terrorist threats, and others saying that this mobilization is unnecessary and contrary to the principle of neutrality of the state.[17]


Neutrality concept of Turkmenistan

Mihail Păduraru
Turkmenistan presents an unusual[1] situation compared to other countries in the region, is an island of regional stability, but still a closed system, which addresses a questionable neutral policy.

Turkmenistan’s foreign policy raises a number of questions:

Why aspire to political neutrality?

How neutral, in fact, is the political line followed by the country’s leadership?

How Turkmen attitude is reflected in the overall situation in the region, especially in the field of regional security in Central Asia and Turkmenistan?

Turkmenistan became an independent state totally unexpected, neither leadership or population being prepared for such a development.
The results of the 1989 union referendum are very informative in this sense: at that time more than 90% of the population favored the preservation of the Soviet Union and think that Turkmenistan should remain in the Union as a republic !!!
When the Soviet Union collapsed, the only characteristics of a state that Turkmenistan had, was a distinct territory and a quite weak administrative structure.
None of the other important pillars which constitute a state, such as unified socio-cultural areas, national identity, an awareness of the law by public authorities, economic and institutional self-sufficient infrastructure never existed.

They are still evolving.
The territorial integrity of the country is not yet recognised by neighbouring States at the official level, and to judge informally (ex.- press), neighbors have had territorial claims against Turkmenistan.
Uzbekistan has made no secret of its claim over the territories from border regions Tashauz and Chardzhou that are populated mostly by Uzbeks ethnics.
Turkmenistan’s leadership is also concerned about security policy in some CIS member states, which in certain circumstances could be extended over the territory of Turkmenistan.
In addition, according to some estimates, Turkmenistan is among the richest countries in the world in terms of oil resources, while the population is only 5.2 million.
In this context any movement considered wrong in the political leadership, for building an independent state, could lead to becoming an object of discord between regional Centers of Power, or an appendage of raw materials at any of these Centers, which were totally unacceptable for Turkmenistan.
All these factors have led the country’s leadership to look for some unorthodox ways to help achieve the following objectives:
a) preserving the country’s territorial integrity
b) guaranteeing security
c) establishing favorable conditions for vital economic and political reforms in the country
d) realizing the potential for raw material without becoming politically dependent to those countries on whose territory pass the export routes
The leadership believes that all this can be ensured by adopting the Neutral Status recognized by the International Community, where Turkmenistan will not be affiliated with any political or military bloc, but will develop relationships of equals with all states of the world.
President Saparmurat Niyazov has first proposed that Turkmenistan should adopt a neutral status in March 1995, at a Conference of Economic Cooperation (the proposal has received full support from the participants).
In October 1995, a meeting of the Heads of States from the movement of non-aligned Countries, has also supported the initiative.
On 12 December 1995, the General Assembly of the United Nations, has adopted a special resolution, calling for UN member states to recognize the Neutral status of Turkmenistan.
Newly acquired status of neutrality has greatly facilitated the nation-building process.
It also allowed Turkmenistan to revise its military doctrine, and by doing so, restricts defence spending, while keeping the resources, for the national economy.
However, it probably would not be correct to say that the Status of Neutrality has freed the country from the influence of external forces.
Turkmenistan has not begun a policy of “pure neutrality”, which adheres to the principle of “equal distance” from all countries in the region, and the world.
Considering the economic situation and its geographic location, adopting neutrality was rather unexpected.
Turkmenistan has a competitive economic potential, that has not been exploited, which in turn requires large-scale investment, convenient choice for export and import routes, and so on.
It is no secret that behind any big investments, especially in the construction of large oil and gas pipelines, there are political interests of certain countries, or groups of countries.
Reality of Neutrality
These facts and their dynamics show that political leadership in Turkmenistan sticks to the idea of using Afghan territory to create alternative routes for the export of mineral resources.
Moreover, the leadership of Turkmenistan has ignored the international community’s position on the Taliban movement and is engaged in dubious political games.
Turkmenistan’s policy, no matter how good its intentions were, is the main factor in the emergence of Taliban activism.
Nobody can accuse Turkmenistan of carrying out a policy that concerns national interests.
Though, Turkmenistan leadership, should forsee the negative aspects and responsibility it assumes through its actions, and should consider the interests of other countries in the region and understand that is a part of the Central Asian region, which constitutes a unified geopolitical zone.
In December 2006, President Gurbanguly Berdymuhammedov comes to power and a reversal of the policy taken by Niyazov takes place.
He takes a more strategic approach to national security threats, soft threats like – discrimination against ethnic minorities, drug trafficking.
He also starts to cooperate with the United Nations and makes reforms to improve the living standards of administrative and military structures personnel.
According to reports, discrimination was one of the main causes of the assassination attempt to President Niyazov in 2002.[2]
Really ??? Considering the suspicious death since 2006 …. [3]
The new president has tried to repair relations with ethnic groups since 2007, adopting an emollient public policy to Russian and Uzbek communities in the border areas. Meanwhile,leadership positions in the army, police and intelligence services are occupied by turkmens nationals, and informal discrimination remains common.
Subsequently Berdymuhammedov began working to combat trafficking and drug abuse in the armed forces and society in general.
He started discouraging actions, hoping for an end to the complicity of  leading factors of the state in thedrug trafficking from Afghanistan.
He has also improved cooperation with UN structures, and, in January 2008, set up a special service to combat drug trafficking and established cooperation at regional level.
The 3rd reform was the new military doctrine, that emphasizes the importance of modernizing military facilities and follows a program of building new bases and training camps, alongside with modern border points.
A central component of military doctrine associated with reform is to improve living conditions for military personnel and their families.
Turkmen society was at a very low economic level until that time.
In August 2009, he signed the law on the status and protection of military personnel and their families, which guarantees free medical treatment, recreation centers, and minimum standards and conditions for their homes.

Through the policy he carries, Berdimuhamedov tries to attract military and security structures on his side, in order to secure a long-term political stability, through repressive methods of the government system.

At the 2009 staff reshuffling, Berdimuhamedov signed a decree “on the military doctrine of Independent Permanent Neutral Turkmenistan.”
This internationally accepted doctrine, emphasizes the neutral status of Turkmenistan and its role as a peacekeeping and prosperity center in the region.
In his speech, the President cited the establishment of the United Nations Ashgabat Centre, based on preventive diplomacy in Central Asia, as a confirmation of Turkmenistan’s neutrality policy.
Berdimuhamedov continued to emphasize that Turkmenistan fully supports UNITED NATIONS efforts to turn Central Asia into a zone without nuclear weapons and without WMD, asserting that the country strictly complies with international commitments to prohibit these types of weapons.

Turkmenistan – Security Policy

Mihail Păduraru


President Niyazov has recognized the legitimate interests of the Russian military in the region, saying the country’s security interests can be better served through cooperation with Russia, than by participating in multinational military organizations.
Membership in the latter belies his foreign policy of neutrality, as well as military doctrine which says that the main function of the Turkmen army is to protect the country from external aggressions.
Another military doctrine argues that the local wars, border conflicts and military alliances in the neighboring countries are the main source of danger for Turkmenistan. Although Turkmenistan does ot have disputed borders, the doctrine is based on the concerns about the civil conflicts in Tajikistan and the instability in the north of Afghanistan, especially after the collapse of its pro-Soviet regime in 1989, as well as traditional tensions with Iran.
On the other hand, the leadership of Turkmenistan, constantly update the fear that islamic fundamentalism might extend from Iran to the country, a prospect with low probability considering that Iranian fundamentalists adhere to a Shiite branch of Islam, while the state controlled Islam of Turkmenistan belongs to the Sunni branch.
The traditional animosity between the turkmen and iranian nationals is also a reason for reaching this conclusion.
Ashgabat was initially a supporter of a firm unified CIS forces, up to the step of nationalization by Azerbaijan, Ukraine, Moldavia and forced the creation of the Turkmen armed forces – “even though it will require substantial financial and material resources.”
Turkmenistan chose its own way and followed a unique path in Central Asia.
Although Turkmenistan established his own Ministry of Defense Affairs (since January 1992) and created a National Ceremony Guard (October 1991), Turkmen-Russian bilateral agreement since July 1992 stated that the formations and units in the turkmen territory would be under the jurisdiction of the Russian-Turkmen fighting joint group, alongside the Russian Defence Ministry that had unique control of air defense units, and of some long-range bombers, and the two Ministers of Defence coordinates the activities of gathered military forces, deployed on the territory of Turkmenistan.
Around 300 Soviet units were stationed in Turkmenistan in December 1991. Approximately 200 units and formations were transferred to the control of turkmen state.
The experiment proved successful and was ended on 1 January 1994.
Only about 45 members of the Ministry of Defence of the Russian Federation (coordination and consultation), a small number of troops to strategic installations, and border guards remain.
The funding would not be shared, if Turkmenistan approach would err.
From that time, all Russian citizens that were in the service of Turkmenistan should sign a contract – as an incentive, such contracts generally guarantees a higher salary than they could get in Russia, official privileges, career advancement and a pension.
To alleviate problems for those who remained on contract basis, Turkmenistan has created dual citizenship in 1993.
Exemples in which Ashgabat saw its own path, was Turkmenistan’s refusal to endorse the agreement on collective security in Tashkent and its decision to sign a series of bilateral agreements with Russia instead.
Niyazov has also refused to send peacekeeping forces in Tajikistan.
Ashgabat refrained from sending delegates to the meetings of the CIS, except for those relating to drugs and international crime.
With great fast Turkmenistan has adopted a policy of “permanent neutrality” in 1995, saying “for us, permanent neutrality, means permanent political sovereignty and permanent economic independence”.[1]

Turkmenistan was also the first country in Central Asia that joined NATO’s partnership for Peace (May 1994).