SECURITATEA ȘI CONFLICTUL LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI


 “Singurul mod de a descoperi limitele posibilului este de a trece în domeniul imposibilului”

   “Edward A. Murphy”

INTRODUCERE
   Mediul de securitate contemporan reflectă o consecință a globalizării, care a creat și a dat putere unor game diverse de inamici ai lumii moderne, bazate pe valorile democrației și care a provocat acei adversari să caute modalități asimetrice și mijloace neconvenționale pentru a confrunta Occidentul. Un atac convențional este mai puțin probabil să aibă loc, dar înfruntarea amenințărilor asimetrice,inclusiv terorismul este mult mai probabilă. Acest fapt a generat un mediu de conflict complex, divers, difuz și letal.
   Există numeroase bariere : terenul este complex în termeni ce privesc caracteristicile fizice, populația, mediul informațional, domeniile și categoriile de amenințare sunt diverse , distincția conceptuală a difuzat și este neclară, iar indivizii,acum au capabilitatea de a provoca o înfrângere strategică prin intermediul armelor de înaltă letalitate.
   Mediul de securitate contemporan și pe cale de consecință mediul de conflict determină ca lupta armată să fie deosebit de complexă, afectând toate elementele de natură organizațională a forțelor armate, planificarea, conducerea, desfășurarea și angajarea acestora,iar o structură de forțe adecvate poate da un răspuns pe măsură.
Prin urmare ,structurile militare trebuie adaptate/transformate sau construite pentru a face față cerințelor pe care le presupune mediul de conflict actual.
   Optimizarea fortelor pentru lupta armată complexă necesită o abordare corespunzătoare a conducerii, organizării, pregătirii, tacticii și dezvoltării capabilităților. Generarea unor astfel de forțe optimizate pentru mediul de conflict al secolului XXI constituie principala provocare pentru dezvoltarea forțelor armate.
   Războiul de precizie creează o necesitate pentru operații în teren complex. Pentru țările cu forțe aeriene și navale capabile, care pot distruge un inamic folosind mijloace de precizie, operațiile terestre în teren complex sunt mai probabile și mai necesare. Acest lucru este posibil deoarece, atunci când inamicul în teren deschis poate fi selectat cu precizie și distrus de armele forțelor aeriene și navale aflate la distanță, singurul refugiu al inamicului este să ducă lupta în strânsă apropiere de un teren complex, grupuri de populație mari sau aglomerări urbane care le permit să supraviețuiască împotriva mijloacelor de lovire de precizie.
   Acest lucru a fost observat în războiul din Irak, unde majoritatea angajamentelor de luptă ale forțelor terestre au avut loc la marginea zonelor urbanizate. De aceea, tendința forțelor armate este de a dezvolta capacități , de a conduce și a desfășura lupta apropiată în teren complex – deoarece acesta este locul unde va fi inamicul. Începând cu ultima decadă a secolului XX, forțele armate ale statelor     s-au  schimbat semnificativ pentru a se adapta la mediul actual de securitate și conflict. Nu numai faptul că forțele armate au devenit mai mici , ci ele au devenit mai letale. În dezvoltarea forțelor armate actuale și ale viitorului, statele modelează un sistem de sisteme care promit o energie fără precedend în luptă.
    Necesitatea presantă de a pregăti forțele armate pentru mediul actual de securitate și de conflict a fost abordată de numeroase studii. Acestea au definit interesele de securitate națională, au descris mediul de securitate internațional în viitor, au identificat viitoarele obiective de securitate națională și conceptele strategice care derivă din analiza mediului de securitate și au determinat și formulat capabilitățile militare necesare la începutul secolului XXI.
   O concluzie generală, care se desprinde din  majoritatea studiilor ce abordează problema definirii forțelor armate reclamate de mediul de securitate și conflict al secolului XXI, relevă faptul că acestea vor diferi în mod distinct ca rol, structură ,doctrină și concepte de angajare operațională față de cele pe care le cunoaștem astăzi. Plecând de la considerentele anterioare, studiul analizează mediul de securitate și conflict și propune un posibil răspuns al forțelor armate la acest mediu. De asemenea, sunt analizate relațiile și interpendențele dintre interesele și obiectivele de securitate națională, conceptele strategice pentru promovarea intereselor prin îndeplinirea obiectivelor, capabilitățile militare necesare pentru a susține implementarea conceptelor ca parte a procesului de modelare a forțelor armate pentru mediul de securitate si conflict al secolului XXI.

                                       
1. MEDIUL DE SECURITATE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI
     Mediul de securitate contemporan reflectă o consecință a globalizării, care a creat și a dat putere unor game diverse de inamici ai lumii moderne,putere bazată pe valorile  democrației. De asemenea, SUA au o dominare  fără precedent în domeniul puterii militare convenționale, care le fac invincibile într-o confruntare militară convențională forță contra forță. Cei doi factori, globalizarea și dominarea militară a SUA, au determinat inamicii lumii moderne să caute modalități asimetrice și mijloace neconvenționale de confruntare.

1.1 GLOBALIZAREA
   Influența principală asupra mediului de securitate contemporan este reprezentată de globalizare. O definitie generală a globalizării larg acceptată o descrie ca fiind “un proces de conectivitate din ce in ce mai mare , unde ideile , capitalul bunurile, serviciile, informațiile și oamenii sunt transferați aproape în timp real dincolo de granițele naționale “.
   Globalizarea, în timpul ultimelor decenii ale secolului  XX, a creat învingători și învinși. O economie globală și o cultură globală în faza de germen este în curs de dezvoltare, dar aceasta nu este în beneficiul universal. Sărăcia, bolile și inegalitatea rămân probleme majore pentru mare parte din lume, iar economia globală este vazută ca favorizând Occidentul, în timp ce slabește națiunile în curs de dezvoltare. Dezvoltarea culturii globale este percepută ca o formă a expansiunii culturale Occidentale, corodând credințele religioase, erodând structura societăților tradiționale și conducând la dezorganizarea socială, spirituală și culturală.  Aceasta a creat o clasa de actori – adesea actori nostatali – care  se opun globalizării și beneficiarilor ei. Globalizarea a creat inamici ai Occidentului și le-a dat instrumente fără precedent pentru cauza lor viitoare. Mass-media globalizată, sateliții de comunicații, deplasările intra și intercontinentale , comerțul internațional și internetul facilitează coordonarea mișcărilor difuze care se opun dominației Occidentului. Circulația liberă a capitalului , persoanelor și ideilor, permite răspândirea mișcărilor potrivnice globalizării și le asigură mijloace pentru dezvoltarea ulterioară.
  În plus, globalizarea nu este controlabilă deplin de către guverne. Corporațiile multinaționale, organizațiile transnaționale și actorii neguvernamentali sunt jucători principali în globalizare. Într-adevăr, aceasta este o cauză pentru care inegalitățile și problemele s-au amplificat. În multe cazuri, forțe, altele decât politica națională a statelor, facută cu bună știință, conduce procesul globalizării. Acest lucru împiedică un răspuns eficient împotriva adversarilor generați de globalizare. În cele din urmă,securitatea națională a statelor , ca de altfel toată viața națională a acestora, a devenit globalizată. Sub globalizareinteresele de securitate națională ale unei națiuni nu se mai extend, ci se pun în ecuație numai la teritoriul statului respective.

1.2 DOMINAREA MILITARĂ A SUA
     Datorită  superiorității sale economice și tehnologice,parțial rezultată din globalizare, SUA au o dominare fără precedent în domeniul puterii militare convenționale. Toți actorii din mediul internațional de securitate, state sau actori nonstatali,fie că doresc binele sau răul SUA, trebuie să ia în considerare această putere militară, care fac SUA în esență invincibile într-o confruntare militară convențională forță contra forță.
   De aceea, războaiele convenționale tind să fie scurte, intense și limitate, constând în Victoria rapidă a SUA  și  aliaților sau de partea celor care înt-un conflict se apropie cel mai mult de capabilitățile militare ale SUA. Aceasta înseamnă că războiul convențional a încetat să fie arena principal pentru confruntarea militară. Dominarea militară a SUA a condus la un comportament de evitarea asimetrică din partea oponenților săi .
   Acești oponenți nu pot înfrânge SUA într-un război convențional deoarece confruntarea militară directă  împotriva forțelor SUA nu poate fi câștigată în mod principal. De aceea, actori cum sunt Al Qa’eda, au adoptat o strategie asimetrică, căutând modalități, altele decât operațiile militare convenționale în care să se confrunte cu SUA. De asemenea, ei au adoptat o strategie asimetrică la nivelul teatrului de operații prin care caută să atragă Occidentul într-o confruntare în creștere, prelungită și istovitoare cu restul lumii, în mod particular cu lumea islamică. La nivelurile operativ și tactic, acestă strategie este executată prin mijloace neconvenționale – terorism, insurgență,subversiune și operații informaționale – făcând răspunsurile militare decisive și problematice.
 În viitor , Victoria într-o luptă armată convențională este posibil să nu mai fie decisivă. Dacă oponenții caută să confrunte o forță armată pe o scenă, alta decât conflictul militar convențional, atunci o decizie strategic este posibil să fie inefabil, indifferent de modul în care forțele armate își îndeplinesc misiunile în lupta armată actuală. În aceste circumstanțe, succesul militar este esențial să stabilească condițiile pentru succes.  Dar el nu este decisiv, alte elemente ale puterii naționale trebuie să fie aplicate de factori de decizie politico – militară , într-o idee unitară , pentru a rezolva conflictul. Războiul din Irak este un exemplu. Succesul militar împotriva regimului Ba’athist a fost o condiție esențială pentru a realize scopul de război al SUA, acela de a schimba regimul. Schimbarea regimului ar fi fost imposibilă fără înlăturarea amenințării  din partea armatei irakieneși a guvernului. Astfel, succesul militar in operațiile de luptă convențională a fost esențial pentru a stabili condițiile pentru schimbarea regimului. Totuși, odată ce operațiile militare majore s-au incheiat la 1 mai 2003, acesta a fost mai degrabă începutul decât sfârșitul fazei decisive din punct de vedere strategic. Alte elemente ale puterii naționale, sprijinite de puterea militară și operațiile de construcție a națiunii, au devenit decisive în obținerea scopurilor de război ale SUA.
   Pentru țările mici, membre ale NATO și UE, cum este și cazul României, dominarea militară a SUA are atât efecte pozitive cât și negative. De partea efectelor pozitive cât și negative. De partea efectelor pozitive se situează faptul că riscul unui atac împotriva României a scăzut într-o mare măsură. Calitatea de membru NATO și UE face ca un atac convențional direct asupra României să fie un curs de acțiune extrem de nesăbuit pentru orice adversar.
 Dar aceasta nu înseamnă însă că este imposibil – războiul, deși adesea servește obiectivelor politice  raționale, conține elemente de iraționalitate și de întâmplări neprevăzute care pot conduce un oponent să atac, să spunem pentru motive politice interne sau din eroare, fără a ține seama de probabilitatea de a fi înfrânt. Dar un asemenea atac este foarte puțin probabil.. De partea efectelor negative,totuși, adoptarea strategiilor asimetrice și mijloacelor neconvenționalede către anumiți actori, expune România la amenințări diverse, complexe și neclare care pot cere un răspuns militar.
   Globalizarea și factorul legat de dominarea militară a SUA creează un mediu de conflict complex, divers, difuz și letal.

2.MEDIUL DE CONFLICT LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI
  
   Deși unele elemente în acest mediu sunt noi, există continuitate între formele de luptă armată anterioare și tipurile noi de conflict care apar. Acestea reprezintă tendințe de lungă durată în cadrul luptei armate – complexitate, diversitate, difuzie și letalitate. Globalizarea și progresul tehnologic a determinat ca aceste tendințe pe termen lung să interacționeze într-o consolidare reciprocă, în timp real. Împreună aceste tendințe generează o complexitate crescută care este mai mare decât suma părților sale, creând noi provocări pentru forțele militare și guverne.
   Pentru a descrie mediul de conflict și efectele sale, în continuare se va analiza fiecare tendință. Totuși, ceea ce este nou cu privire la situația contemporană constă în maniera impredictibilă , neclară și foarte complexă în care tendințele interacționează și nu în fiecare tendință în sine.

2.1 Complexitatea
   Astăzi, o forță militară desfășurată într-un teatru de operații are de a face cu mulți adversari dincolo de oponenți tradiționali, forțele armate regulate ale statelor. Aceștia include insurgenți,teroriști, organizații criminale și multe alte elemente. Evenimentele de astăzi din Irak și Afganistan reflectă această realitate, dar toate conflictele, începând cu sfârșitul Războiului Rece, au confruntat forțele regulate simultan cu o varietate de oponenți. Aceasta creează un mediu de conflict multilateral și neclar.
   În plus, forțele militare ale unui stat operează în cadrul unor grupări complexe de elemente prietene. Acestea includ aliații, partenerii de coaliție, elementele de impunerea a legii, serviciile de informații, alte agenții guvernamentale și populația locală. Voința politică, opinia publică și elementele puterii naționale sunt in acest fel , caracteristicile centrale ale operațiilor militare. Aceste elemente interacționează cu forțele militare în diferite moduri și la diferite niveluri, complicând planificarea, luarea deciziilor și execuția, făcând lupta armată destul de complexă.
Aceasta a fost din totdeauna așa, dar progresele în tehnologia comunicațiilor a determinat ca această interacțiune să aibă loc aproape în timp real, cu efectele care se complică imediat asupra operațiilor curente. Mai mult decât atât, globalizarea comunicațiilor generează numeroși spectatori, elemente neutre, comentatori și critici. În acest sens, Mass – media internațională este cea mai proeminentă, dar interesele de afaceri, organizațiile internaționale cum ar fi ONU, grupurile de anturaj, agențiile legale, forțele neutre, populația și mulțimea adversarilor în sine , sunt, de asemenea, jucatori principali.
2.2  Complexitatea terenului
   În plus, terenul unde acționează forțele este complex . Complexitatea terenului este dată în principal de trei elemente: caracteristicile fizice, populație și mediul informațional.
2.3 Caracteristicile fizice ale terenului
   Exemplele de teren complex din punct de vedere fizic include zonele urbanizate, regiunile muntoase, zonele împădurite, regiunile de litoral ,zonele cultivate, mlaștinile și estuarele, etc.
Este de remarcat că mai mult de 75 % din populația globului trăiește în zone cu teren complex din punct de vedere fizic. Asemenea terenuri cuprind în mod tipic un mozaic de spații largi și deschise care favorizează manevra, zone de teren compartimentat unde coridoarele de mobilitate canalizează acțiunile pe numite direcții și porțiuni de teren restrictiv care împiedică deplasarea, limitează acțiunile și îngreunează observarea. Aceasta înseamnă că forțele pot fi atrase într-o luptă apropiată în contact nemijlocit mai rapid. În terenurile deschise o forță ar putea detecta inamicul de la o distanță îndepărtatăși l-ar evita sau l-ar angaja numai în termeni favorabili.   Într-un teren complex, abilitatea de a detecta inamicul de la mare distanță este mai redusă, însemnând că forțele pot să intre în lupta apropiată fără avertizare.

2.4 Mediul informațional complex
   Se poate vorbi de un mediu informațional comple, atunci cand, sursele multiple sau caile de transmitere pentru comunicații, date sau informații, inclusiv știrile mass-media există într-un mediu operațional. O forță care desfășoara acțiuni militare într-un astfel de mediu va fi incapabilă să controleze fluxul de informații în zona sa de operații. Acest lucru, cel mai adesea, se întâmplă în terenurile urbanizate, unde toate părțile implicate în conflict este posibil să folosească același dispozitiv de recepție-transmisie automată a convorbirilor efectuate cu ajutorul telefoanelor mobile sau releele de satelit și să obțină informații tactice de la mass-media care operează în aceeași zonă fizică, naturală.
   Terenul complex este, așadar, compus din elemente fizice, umane și informaționale care interacționează într-o manieră de consolidare și sprijin reciproc, conducând la medii de operare cu densitate extremă și fricțiune enormă asupra operațiilor militare. Astfel, asemenea operații tind să devină rapid împotmolite și aduse în impas.

2.5 Abordarea complexității
   Așa cum s-a afirmat anterior, tendința către complexitate este foarte veche. Totuși , în secolul XX , o serie de războaie care amenințau să distrugă state întregi și culturile acestora ,au dominat percepțiile,ascunzând cea mai de durată realitate a conflictelor limitate sau “razboaielor mici”. Tehnologia industrială disponibilă statelor secolului XX , combinată cu urmările grave ale înfrângerii sau chiar ale luptei armate în sine, a condus multe state să adopte o abordare industrială a aplicării forței. Ele s-au concentrat pe acțiunile de luptă împotriva forțelor armate ale statelor inamice, și au lasat restul mediului de conflict izolat . Această abordare a privit războiul mai degrabă ca o problemă de inginerie decât una de natură umană.
   O abordare mai recentă este cunoscută ca “ Razboiul celor trei cartiere”. Această idee, promovată de generalul american Charles Krulak în 1998 și perfecționtă de US Marine Corps afirmă că în războiul modern “ pe un cartier de oraș, o forță va fi angajată în acțiuni de luptă, pe un altul, pușcașii marini vor asigura asistența umanitară, în timp ce pe un al treilea ei vor fi angajați în contra insurgența”. Această abordare admite ideea nevoii de a desfășura multe misiuni  în mod simultan și de a căuta să se administreze complexitatea prin executarea acestor misiuni in perioade de timp diferite, cu forțe diferite sau în diferite  locuri în întreaga Zonă de Operații.
  Abordarea perioadei industriale este inadecvată pentru mediul de conflict curent. În schimb, într-o extensie a “Războiul celor trei cartiere”, forțele trebuie să desfășoare diverse misiuni cu aceleași elemente, în același timp ,în același loc. Această “ diversitate“ este următorul element cheie al mediului.

2.6 Diversitatea
   Mediul de  conflict a inclus întotdeauna teroriști , gherile rurale ,bandiți, elemente criminale, luptatori tribali și mercenari. Dar astăzi de asemenea, include traficanți de droguri, corporații multinaționale, companii de securitate private, protestatari neînarmați, grupuri de anturaj, hackeri, insurgenți elemente turbulente, traficanți de oameni, pirați, secte religioase, mass-media și alianțe diplomatice.
   Multe din aceste grupuri nu reprezintă “ amenințări“ în sensul opoziției armate, iar aplicarea forței militare împotriva multora dintre ele ar putea fi problematică în termeni de legalitate, morali sau tehnici. Cea mai evidentă amenințare a zilelor noastre este reprezentată de rețele teroriste transnaționale cu arme de distrugere în masă. Dar celelealte amenințări – inclusiv forțele armate ale statelor naționale – rămân și trebuie să fie abordate în mod concomitent.
   Prin contrast, forțele armate ale unui stat suveran, democratic și membru responsabil al comunității internționale sunt constituite în mod legal. Acțiunile forțelor armate ale acestor state vor fi caracterizate de supremația civilă, primatul legii, valorile democratice, respect pentru viața și demnitatea umană și necesitatea de a apăra o societate deschisă. Aceasta înseamnă că forțele armate ale statelor membre vor diferii considerabil de cele ale adversarilor lor și de cele ale multor parteneri de alianță/coaliție. În anumite domenii, cum este cel al regulilor de angajare , este posibil să existe de asemenea diferențe între forțele armate ale unui stat și partenerii săi tradiționali. Împreună cu descrierea comportamentului de evitare asimetrică prezentat mai sus ,diversitatea este o cauză majoră a conflictelor militare asimetrice.
   Deoarece există numeroși actori diferiți, diversitatea creează asimetrie – o incompatibilitate a capabilităților , culturilor, tehnologiei, obiectivelor sau voințelor. Asimetria , în schimb ,  exploateză o incompatibilitate în capabilitățile de  înfrângere a adversarului.
   Forțele armate convenționale tind să aibă capabilități puternice de a învinge la nivel tactic , fiind greu de înfrânt într-o luptă armată tradițională. Totuși capabilitățile lor de învinge la nivel strategic este posibil să fie mai scăzute decât capabilitățile lor tactice, de aceea ele pot fi vulnerabile la schimbările în opinia publică, voința politică și aversiunea față de pierderile de vieți omenești.
   În schimb , mulți adversari potențiali au capabilități scăzute de a învinge la nivel tactic, fiind mai ușor de înfrânt în lupta tradițională modernă (exemplul Irak și Afganistan ). Dar pentru că aceștia adeversari sunt adesea nonstatali, semiautonomi, organizați în grupuri mici au o invulnerabilitate relativă la schimbările în voința politică, sprijinul comunității sau opinia publică, așadar ei au capabilități superioare de a învinge la nivelul strategic.
  Aceasta  înseamnă că modul în care operează forțele este la fel de important ca și câștigarea luptelor individuale, deoarece un eșec tactic minor sau pierderile semnificative de vieți pot să aibă un efect strategic disproporționat. În schimb aceasta înseamnă că ridicarea capabilităților de înfrângere strategică a forțelor este un factor important în pregătirea pentru conflictul contemporan.

Concluzii
   Concluzile principale care se desprind din această succintă trecere în revistă a mediului de securitate și a mediului de conflict sunt suficient de clare așadar din complexitate, deducem că mediul de securitate contemporan este într-o continuă dezvoltare în pas cu treapta pe care civilizația și problemele ei o înaintează, dar suntem conștienți că odată cu acest lucru intervin și anumite bariere – amenințări în noul mediu în care globalizarea ajunge și de aceea trebuie să găsim diferite soluții și metode pentru a combate orice nouă amenințare la adresa securității.
  Din punct de vedere al conflictului deducem că forțele terestre trebuie să devină cât  mai bune în planificarea efectelor într-un mod agil de la un capăt la celălalt al întregii game de operații miltare în teren complex, iar o altă concluzie principală o constituie diversitatea, de unde deducem că există o cerință de a ridica capabiltățile de înfrângere la nivel strategic pentru forțele terestre desfășurate și de a deveni mai adaptabile și agile în execuție și tranziția dintre o gamă largă  demisiuni și medii.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Arădăvoaice, Gheorghe; Iliescu, Dumitru; Niţă, Dan Laurenţiu, Terorism,
antiterorism, contraterorism, Ed. Antet, Bucureşti, 1997, 383 pag.
Bădescu, Ilie; Dungaciu, Dan; Baltasiu, Radu, Istoria sociologiei. Teorii contemporane,
Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996, 704 pag.
Ionescu, Ion; Stan, Dumitru, Elemente de sociologie, vol. 1, Ed. Universităţii
“A.I. Cuza”, Iaşi, 1997, 348 pag.
Katzman, Kenneth, Terrorism: Near Eastern Groups and State Sponsors,
Congresional Research Center Report for Congress, 2001
Popa, N.; Mihăilescu, I.; Eremia, M., Sociologie juridică, Ed. Universităţii din
Bucureşti, Bucureşti, 1997, 124 pag.
Rădulescu, Sorin M., Homo Sociologicus. Raţionalitate şi iraţionalitate în acţiunea
umană, Casa de editură şi presă “Şansa” – SRL, Bucureşti, 1994, 302 pag.
Snowden, Ben; Hayes, Laura, State-Sponsored Terrorism, 2001
XXX, Terorismul, Ed. Omega, Bucureşti, 2001, 224 pag.
77
Dicţionar de analiză politică, coord: J.C. Plano, R.E. Riggs, H.S. Robin, articolele:
sistem, sistem social, Ed. Ecce Homo, Bucureşti, 1993, 196 pag.
Dicţionar de sociologie LaRousse, coord.: R. Boudon, Ph. Besnard, M.
Cherkaoui, B.-P. Lecuyer, articolele: anomie, devianţă, teoria sistemelor, Ed. Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1996, 366pag.
Dicţionar de sociologie, coord.: Gilles Ferreol, articolele: anarhie, anomie,
constrângere socială, devianţă şi criminalitate, sistem, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, 254
pag.
Dicţionar de sociologie, coord.: C. Zamfie, L. Vlăsceanu, articolele: anomie,
coerciţie, conflict, contradicţii sociale, criză, echilibru social, etichetare socială, insecuritate,
sistem social, terorism, Ed. Babel, Bucureşti, 1998, 754 pag.
Patterns of Global Terrorism – 2000, U.S. Department of State, 2001
Jeremy Rifkin, Bioterorisme high-tech et révolution genetique, Le monde,
05.10.2001.
Louise Leduc, Bioterorisme: de la science fiction ŕ la réalité, La presse, 04
septembre 2001.
Ron Purver, La menace de terrorisme biologique en chimique sélon les sources
publiées, CSIS/SCRS, 1955.
Robert S. Root-Bernstein, Inféction terrorism, Atlantic monthly, 1991.
Les Etats-Unis réorganissent la lutte contre la terrorism, propos de MM. Clarke
et Blitzer.
Brad Roberts, Biological weapons: weapons of the future?, Washington DC,
Center for Strategic and International Studies, 1993.
Terrorisme: la guerre (Terrorism: the war), http://www.strategic-
Road.com/dossier/terrorusa.
François-Bernard, Huyghe – Twin Towers et Big Brothers, 09/2001,
Rapport 2000/02: Terrorisme chimique, biologique, radiologique et nucleaire,
Canada, 18 Decembre 1999.
Eric de la Maisonneuve, La tragédie de l’histoire, 09/2001, Reflexion

4GW – războiul de a patra generaţie

         



NOŢIUNEA GENERALĂ DE SECURITATE :

“Noţiunea de securitate provine din latinescul securitas / securitatis şi este definită ca fiind “faptul de a fi la adăpost de orice pericol, sentimentul pe cară îl da cuiva absenţa oricărui pericol” (1) sau “acea stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern şi intern o colectivitate sau un stat oarecare, în urmă unor măsuri specifice, ce sunt adoptate şi care asigura existenţa, independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială a statului şi respectarea intereselor sale fundamentale “ ( 2 ) .
În glosarul NATO de termeni şi definiţii, securitate înseamnă (3):
              stare realizată atunci când informaţiile, materialul, personalul, activităţile şi instalaţiile sunt protejate contra spionajului, sabotajului, subversiunii, şi terorismului, cât şi contra pierderilor şi divulgărilor neautorizate
                    ansamblu de măsuri necesare stabilirii unei stări de securitate
                   organism responsabil pentru punerea în aplicare a măsurilor de securitate
    
 În timpul războiului rece, securitatea era definită sau mai degrabă avea tendinţa de a fi definită în termeni militari, pericolul militar fiind la vreamea respectivă cea mai mare ameninţare la adresa suveranităţii unui stat .
1.     Dicţionarul explicativ al limbii române
2.     Mica enciclopedie de politologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977
3.     Glosarul NATO de termeni si definitii
              
                                                    CAPITOLUL I
          CONCEPTUL DE SECURITATE NAŢIONALĂ VS RĂZBOI MODERN
1.         Definirea funcţională şi normativă a conceptului de securitate naţională 
                      
     După încheierea celui de-al doilea război mondial, tot mai mulţi teoreticieni, analişti au sesizat anacronismul concepţiilor potrivit cărora, pentru a apară interesele unei ţări, este suficient să existe un organism de forţă, respectiv o armata puternică.
Conceptul de securitate naţională are menirea, rolul de a definii interesele naţionale fundamentale pentru un stat care trebuie aparate şi promovate, precum şi instituţiile, resursele, căile şi strategiile de prezervare a intereselor respective împotriva agresiunilor, pericolelor, ameninţărilor şi riscurilor de orice natură .
Realitatea imediat următoare celui de-al doilea război mondial a demonstrat că interesele unuI stat, ba chiar existenţa lui, pot fi grav afectate nu numai pe cale militară, ci şi pe alte cai, de natură diversă, cum ar fi :
  •       politică,
  •           diplomatică,
  •           economică,
  •           informatională,
  •           psihologică,
  •           biologică, ecologică etc.

În faţa unor pericole şi ameninţări care vin pe astfel de căi, atât din exteriorul, cât şi din interiorul ţării, s-a dovedit că orice armata oricât ar fi de profesionistă, sau perfecţionată, nu poate face faţă. Această nu înseamnă însă că armatele nu pot să îşi aducă şi ele o anumită contribuţie la contracararea agresiunilor, pericolelor, ameninţărilor şi riscurilor nemilitare.

      “Prin urmare, aşa cum sesizează sociologul Lucian Culda, “apărarea militară, în accepţiunile ce decurg din agresiunile armate, nu mai poate garanta securitatea naţiunii, agresiunile informaţionale, secondate de cele energetice făcând inoperante, neeficace concepţiile de apărare militară. În concluzie, conceptul apărării nu mai este pertinent, este prea îngust, distrage atenţia de la noile genuri de pericole şi de la necesitatea unor abordări care să facă posibilă evitarea oricăror situaţii-limita, nu doar descurajarea agresiunilor militare(4)

  Astfel se explică faptul că în numeroase ţări, s-a impus un nou concept referitor respectiv cel de securitatea naţională .



4.     Romania in situatii limita, Editura Licorna”, Bucuresti, 1995

 2.    Conceptul de securitate naţională în istoria contemporană   
                          
La încheierea păcii de la Westfalia, cardinalul francez Richelieu a introdus o noţiune care ulterior ajunge să definească valoarea supremă a unui stat : raţiunea de stat, respectiv interesul naţional (5).
     Această noţiune va deveni, începând cu a doua parte a secolului al XX-lea, elementul central al oricărei concepţii de securitate naţională .
     În 1947, SUA a adoptat chiar o Lege privind securitatea naţională.
Acest fapt reflectă importanta deosebită acordată de această mare putere conceptului respectiv. Este adevărat, în acea vreme, el, conceptul de securiatate naţională avea un sens predominant politico-militar.
      În Germania, Guvernul Federal, printr-o declaraţie din 28 octombrie 1969, a făcut cunoscută orientarea politicii de apărare spre o politică de securitate. La 1 decembrie 1970, Consiliul Apărării Federale hotăra schimbarea denumirii unei comisii guvernamentale în “Consiliul Securităţii Federale” şi propunea ca şi Cabinetul Cancelarului Federal să-şi schimbe denumirea în “Grupul pentru probleme politice de securitate” .
     Nici ţările mai mici sau chiar neutre nu au rămas indiferente în faţa noului concept . Explicaţia fiind una născută din nevoia lor de a găsii soluţii care să nu cuprindă numai folosirea armatei, a forţei militare ci şi forţe şi mijloace din domenii, să spunem nemilitare, în faţa pericolelor nou apărute, îndeosebi în timpul războiului rece.
     După căderea, a ceea ce generic numim “ Cortina de fier “, statele fostui Tratat de la Varşovia şi cele nou apărute din dezmembrarea URSS, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei, văzându-se într-un vid de securitate au adoptat şi ele la nivelul parlamentului, a preşedintelui, a guvernului, documente  referitoare la securitatea naţională.  
5.     J. Pila, Tendintele strategiei in pragul secolulului 21


3.    Conceptul de război modern. Caracteristici
     Războiul modern sau mai bine zis, războiul în general, nu este altceva decât o expresie a unei realităţi dincolo de limitele conflictuale a societăţii omeneşti, respectiv o încercare de rezolvare a unei situaţii tensionate care nu a putut fi dezamorsată / rezolvată, pe cale diplomatică .
     În condiţiile în care omul nu s-a schimbat din epoca primitivă până astăzi, respectiv are aceeaşi constituţie fizică, este tot o fiinţă socială, locuieşte acelaşi areal geografic, poate părea uşor filosofic termenul de război modern, în condiţiile în care tipurile şi scopurile politice au rămas aceleaşi : războaie de tip colonial care a au avut că scop cucerirea altor popoare .
     În realitate însă, războiul poate fi considerat ca un fenomen, o situaţie dată, care evoluează în acelaşi timp cu omul, cu sociatatea. Pragurile pe care le-a trecut războiul în evoluţia sa, sunt de regulă tehnologice şi doctrinare şi la aceste aspecte se referă termenul de război modern.
    Războiul rămâne tot un fenomen social prin care un stat, că entitate, se confruntă prin mijloace violente cu o altă entitate ca urmare a unor decizii politice pentru rezolvarea pe această cale a unor divergente sau prin blocarea ori deblocarea, prin acţiuni armate, a unor situaţii strategice complexe, ajunse la limită.
     De-a lungul timpului, termenul de război a fost extins şi la anumite conflicte, ca ultima lor etapă, cu condiţia ca o astfel de etapă să fie urmare a unei decizii politice, indiferent de mijloacele care se folosesc în confruntare .

      Printre caracteristicile actuale ale războiului ar putea fi menţionate :

  •            Diversitatea formelor şi conţinutului acţiunilor militare
  •            Creşterea interdependenţelor din spaţiul luptelor
  •            Asigurarea unui flux de informaţii în timp real
  •            Scurtarea duratei confruntărilor de tip militar
  •            Implicarea comunităţii militare în managementul războiului
  •      Creştrea decalajelor dintre armatele tehnologizate şi cele care nu au acces la tehnologiile de nouă generaţie
  •            Menţinerea pericolului nuclear 

                                           

                                                 CAPITOLUL II
                                RĂZBOIUL DE GENERAŢIA A PATRA
1.         Tipologia războaielor
Între război şi societăţi, oameni în general, există o similitudine,  respectiv se dezvoltă odată cu ele, îmbracă formele şi trăsăturile conflictualităţii individuale şi sociale, economice, politice şi militare .
     Războaiele pot fi clasificate în funcţie de stadiul la care a ajuns societatea respectivă, la nivelul şi conţinutul provocărilor, pericolelor şi ameninţărilor care se conturează în societatea respectivă precum şi în funcţie de soluţiile pe care le oferă societatea şi de modul în care aceasta acceptă situaţiile create şi desfăşurările asociate.
     Războaiele din noua generaţie poartă pe de o parte urmele războaielor din generaţiile anterioare şi pe de altă parte, sunt conturate de cerinţele conflictualităţii noului tip de societate.


     Războaiele obişnuite de tip convenţional, între două armate pot fi împărţite astfel, în:

•          Războaie de prima generaţie – bazate pe mase umane numeroase ; primul război mondial

•          Războaie din a două generaţie care corespund epocii industriale, bazate pe puterea mare de foc, în care s-au dezvoltat blindatele şi avioanele

•          Războaie din a treia generaţie, continund filosofia războiului fulger din cel de-al doilea război mondial au pus în operă principiul manevrei, dat de puterea tehnologică şi de viteză

•          Războaie post – moderne sau ceea ce generic numic război de generaţia a patra, corespund epocii informaţiei; Armele acestora sunt politice, economice, sociale, culturale şi militare    

Războiul de a patra generaţie ar putea devenii un război contra războiului sau un război de apărare a civilizaţiei împotriva propriei agresivităţi dar şi împotriva altor ameninţări cum ar fi cele geofizice, cosmice, informaţionale, etc .


2.    Principiile războiului de generaţia a patra   

     Conform strategului american W.S. Lind,  conceptul de “război de generaţia a patra”, a apărut ca un răspuns la o mai bună clasificare a fenomenului reprezentat de război. Astfel, războaiele din a patra generaţie pot avea evoluţii care să scape formelor clasice de gestiune a conflictualităţii . În acest sens, există o saturaţie pe planul politicilor de securitate şi apărare, strategiilor militare, economice, sociale şi informaţionale, care creează deja blocaje pe care nu se încumetă nimeni să le înlăture printr-un conflict armat clasic.
     În esenţă, spre deosebire de abordarea convenţională care promovează superioritatea tehnică ca fiind unica soluţie pentru obţinerea succesului, războiul de generaţia a patra are ca baza două domenii : unul politic şi altul social.
    La nivel politic, 4GW urmăreşte utilizarea contextelor internaţionale şi naţionale, pentru atingerea scopurilor; în acest sens se urmăreşte paralizarea politică a adversarului, prin izolare.
    La nivel strategic însă, 4GW urmăreşte obţinerea succesului militar, acţiunile planificate urmărind influenţarea factorilor de decizie, în sensul manipulării, influenţării acţiunilor politice ale acestora în avantajul propriu. În această faza, se urmăresc nu efectele pe care le produc aceste acţiuni ci a mesajele pe care le transmit.
     În cadrul nivelului strategic, mesajele care pot să ducă la îndeplinirea obiectivelor, trebuie să fie de accelasi nivel cu obiectivul urmărit şi caracteristicile ţintei, astfel încât ele să poată creşte moralul şi sprijinul pentru forţele proprii, urmărind în acelaşi timp incapacitarea oponenţilor, a adversarilor.
     O importantă deosebită în cazul uni război de acest gen, o va avea instaurarea unui climat de insecuritate şi utilizarea efectelor directe şi indirecte ale acestuia: simpla ameninţare cu producerea unor evenimente poate duce la obţinerea efectelor dorite.
    
Acest tip de război nu elimina pierderile umane aşa cum s-ar putea crede ci centrul de greutate se mută în direcţia sectorului civil care o să aibă de suferit, mai mult decât pierderile de vieţi omeneşti în cazul conflictelor armate clasice.
     
Principiile cele mai importante ale noului razboi sunt :

·        predominantă informaţională
·        dominanţa tehnologică
·        simetria conflictuală
·        disimetria
·        asimetria
·        extensia mediatică
·        acţunea indirectă
    
Principiul predominantei informaţionale constă în tendinţa marilor puteri, a organizaţiilor şi organismelor internaţionale de a realiza o supremaţie informaţională, de a contracara orice acţiune prin surprindere din partea unui terţ şi de a asigura controlul şi gestionarea crizelor şi conflictelor armate, de a asigura un mediu strategic non-conflictual. În felul acesta se creează mari centre ale puterii informaţionale, în jurul cărora găsim o mulţime de ţări satelit.
     
Principiul dominanţei tehnologice este esenţial pentru realizarea dominanţei informaţionale şi în acelaşi timp, pentru realizarea forţei necesare dominării reale, prin mijloace disproporţionate, a mediului strategic.
    
Principiul simetriei conflictuale constă în faptul că fiecare dintre puterile sau entităţile candidate la calitatea de beligerantă în noul război caută să aibă aceleaşi mijloace, politici, doctrine şi strategii cu ale posibililor adversari, astfel încât, la nevoie, să poată face faţă unui atac din partea acestora şi să îi asigure un minimum de condiţii pentru a contraataca sau chiar pentru a preveni sau preîntâmpina un atac.
     
Principiul disimetriei constă în tendinţa fiecăruia dintre posibilii beligeranţi de a realiza o superioritate netă în forţe, mijloace, acţiuni, politici şi strategii, care să permită realizarea scopului şi obiectivului propus fără pierderi sau cu cât mai puţine pierderi şi cheltuieli.

Principiul asimetriei este omniprezent, niciodată însă el nu a fost mai pregnant ca în momentul de faţă. Probabil că, în viitor, el se va manifesta şi mai intens, întrucât lumea nu este dispusă să accepte nici simetria, deşi o doreşte, nici disproportionalitatea, deşi o urmăreşte totdeauna şi prin toate mijloacele posibile.
    
Principiul extensiei mediatice : folosirea cunoaşterii ca armă nu este nouă, dar, în zilele noastre ea devine un fel de super armă, o armă a armelor, întrucât ultima redută a  spaţiului care generează valoare rămâne cel al cunoaşterii.
     
Principiul acţiunii indirecte a devenit unul dintre cele mai importante principii ale epocii actuale. Deşi lovirea nemijlocită a centrelor vitale ale dispozitivului inamic se înscrie în rândul strategiilor directe, manevra de forţe, proiecţia forţelor, modalităţile de realizare a dispozitivelor, modul de alcătuire a grupărilor de forţe, acordurile încheiate cu ţară gazdă, complexitatea procedurilor de angajare, de elaborare a deciziilor politice naţionale în acest sens şi o mulţime de alte modalităţi de punere în opera  a unei decizii se bazează, tot mai mult, pe acest principiu care generează un efect complex, de regulă, indirect.



3.    Caracteristici definitorii ale 4GW
     Caracteristic pentru 4GW este :

  • se axează pe utilizarea interconexiunilor sociale
  • este mai puţin dependent de domeniul tehnic
  • are în vedere o perioadă mai lungă de desfăşurare, reprezentând în acest fel o antiteză a conceptelor care subliniează importanţa superiorităţii tehnice şi a obţinerii victoriei în timp scurt
  • nu are limite în spaţiu, timp şi metode
  • distincţia dintre pace şi război, civili şi militari, tactică şi strategie, front şi spatele frontului, ordine şi dezordine fiind mai puţin evidentă

                                                 CAPITOLUL III

CONCLUZII
Evoluţia (sau involuţia) războiului, că fenomen social complex, ca mijloc de deblocare a unei situaţii strategice, se deplasează din ce în ce mai mult spre starea de haos.
 
     Tehnologia informaţiei afectează producţia, comerţul, relaţiile internaţionale, viaţa oamenilor. Ea revoluţionează afacerile, determinând dispariţia unora dintre industriile tradiţionale şi creşterea incredibilă a altora.
         Mediul conflictual militar rămâne, în continuare, primejdios, violent şi nesigur, dar noile tehnologii permit o mai bună cunoaştere a acestuia.
     Noul tip de război, ca război convenţional, corespunde noului tip de civilizaţie, o civilizaţie de reţea şi noului tip de cunoaştere, în care oamenii vor trăii în văzul lumii şi se vor războii în spatele unor uriaşe cortine cibernetice şi în spaţiul unor concepte.
     Actualele conflicte armate din Afganistan, Irak şi Orientul Apropiat au caracterul unor războaie disproporţionate şi, în acelaşi timp, al unor războaie asimetrice, la care participă, patru mari tipuri de entităţi: armate moderne, profesioniste, forţe multinaţionale de stabilitate care acţionează sub mandat ONU, forţe înarmate guvernamentale (ale ţării-gazdă), şi forţe rebele care acţionează exclusiv prin mijloace asimetrice, de regulă, local sau în reţele transfrontaliere.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
•    Constituţia României    
•    Carta Albă a Guvernului. Armata României 2010: reforma şi integrare euroatlantică, Editura Militară, Bucureşti, 2000
•    CEARAPIN Tudor, Siguranţa naţională şi ordinea publică, direcţii principale de acţiune în vederea asigurării securităţii naţionale
•    CREŢU Gheorghe, Riscuri la adresa securităţii naţionale, Editura Silvy, Bucureşti, 2006
•    HLIHOR Constantin, Politică de securitate în mediul internaţional contemporan
•    I.N. Sava, G. Tibil. M. Zulean, Armata şi Societatea Culegere de texte de sociologie militară
•    MANUAL de tehnici şi metode în psihologia organizaţională
•    TOMA, Gheorghe, BRAUN, Nicoleta Daniela; MĂCIUCĂ  Marin, Managementul insecurităţii la început de secol: informaţional, provocator, nesigur
•    MUREŞAN Mircea, VĂDUVA Gheorghe, Războiul viitorului, viitorul războiului
•    VĂDUVA Gheorghe, Războiul asimetric şi nouă filosofie a conflictualităţii armate
•    Sergiu MEDAR, Diplomaţia în prevenirea şi combaterea terorismului, note de curs
    


CRIZA DIN UCRAINA – ce nu s-a spus

Mihail Păduraru

Motto: „Sunt două metode de a cuceri şi de a înrobi o naţiune. Una este prin sabie. A doua este prin îndatorare.”

John Adams 
Abstract

Contrar cu ce a prezentat media despre „Criza din Ucraina”, realitatea este puţin diferită.
Opinia publică internaţională a fost sistematic minţită în legătură cu evenimentele.
Demonstraţiile au început la câteva zile după ce preşedintele Viktor Yanukovych a suspendat discuţiile cu U.E.
Euromaidan a fost o mişcare mixtă de protestatari cu vederi europene, de etnii diferite, religii diferite, într-un număr mult mai mic de jumătate din populaţia Ucrainei potrivit sondajelor, majoritatea componenţi ai galeriilor de fotbal, care intenţionau să schimbe conducerea ţării.
Dinamica evenimentelor generează violenţe, oamenii sunt bătuţi şi împuşcaţi fără un motiv întemeiat, conflictul degenerează rapid iar Ucraina devine play ground într-un război proxy între SUA şi Rusia.
Cel mai puternic şi influent contingent din opoziţie Svoboda, partid fascist, stilizat după modelul neo-nazist, foarte brutali, cu apartenenţa condiţionată de etnia ucrainiană formează noul guvern de coaliţie.
Viktor Yanukovych este înlăturat de la conducere iar Petro Poroshenko este noul preşedinte.


Contrary to what the media presented about “The Ukraine Crisis”, the reality is somewhat different.
International public opinion was systematically lied about the events.
The demonstrations started a few days after President Viktor Yanukovych has suspended talks with the EU.
Euromaidan was a movement of mixed protesters with European views, different ethnicities, different religions, in a much smaller number than the half of the population of Ukraine, according to surveys, most components of football galleries, who wanted to change the government.
Dynamic events generate violence, people are beaten and shot without a good reason, the conflict quickly degenerates and Ukraine becomes play ground in a proxy war between the US and Russia.
The most powerful and influential contingent of opposition Svoboda, party fascist, neo-Nazi stylized model, very brutal, with membership conditioned by Ukrainian ethnicity only, form the new coalition government.

Viktor Yanukovych is removed from management and Petro Poroshenko is the new president.


Introducere
Ascensiunea partidului ultra naţionalist Svoboda este pusă la îndoială de agenţia de presă Reuters care publică un articol în care numeroase organisme internaţionale pun la îndoială şi critică activităţile şi viziunile extremiste ale partidului.
Într-un raport al parlamentului european Svoboda este catalogat ca partid rasist, cu viziuni xenofobe şi antisemite, ce contravin valorilor fundamentale şi principiilor UE, şi se face apel la celelalte partide pro democrate din Ucraina să nu se asocieze sau să aibă vreo formă de coaliţie cu acest partid.
Pe 26 decembrie 2012 BBC publică un raport în care descrie ascensiunea partidului ultra naţionalist Svoboda şi pe liderul acestuia Oleh Tyahnybok care îndeamnă ridicarea armelor pentru a scăpa de mafia rusă şi evreiască din Ucraina.


Acelalasi lider controversat al opoziţiei este surprins în multiple fotografii alături de senatorul John McCaine,  diplomatul american Victoria Nuland, primul ministru actual al Ucrainei, Arseniy Yatsenyuk şi Vitali Kliciko.
SCGNews publică o înregistrare în care Victoria Nuland discută la telefon despre viitoarele acţiuni din Ucraina şi despre viitorul guvernului din Kiev, unde funcţia de Prim Ministru avea să fie ocupată de Arseniy Yatsenyuk, iar cea de ministru delegat pentru Securitate Naţională de Dmitry Yarosh.
Telegrame interceptate ale ambasadei americane din Kiev publicate de site-ul wikileaks, relevă faptul că actualul preşedinte ucrainean Petro Poroshenko, numit „Our Ukraine (OU) insider” colabora cu serviciile secrete americane încă din 2004 pentru a răsturna guvernul de la Kiev  şi a instala nouă conducere, chiar dacă avea un trecut pătat de corupţie.
În şedinţa inaugurală a Comisiei pentru parteneriat strategic dintre SUA şi Ucraina, Petro Poroshenko, ministru de externe pe atunci, are întâlniri cu mai mulţi oficiali americani printre care şi Hillary Clinton la data de pe 9 decembrie 2006 în Washington.
La întâlnire au discutat despre securitatea energetică a Ucrainei, neproliferarea armelor de distrugere în masă garantarea securităţii teritoriale a Ucrainei de către SUA pentru a fi evitat scenariul Rusia-Georgia, integrarea în NATO şi acordarea de împrumuturi de la FMI.
Poroshenko a discutat de asemenea despre problema Republicii Moldova şi a afirmat că susţine deschiderea unei reprezentanţe diplomatice a SUA în Crimeea.
Altă telegramă susţine că Ministrul de Interne Yuriy Lutsenko a informat ambasadorul SUA că a primit ordin de la Procurorul General Oleksandr Medvedko să îi aresteze pe Oleksandr Turchynov(Şeful serviciului de securitate ucrainian SBU) şi Andriy Kozhemyakin( Şeful direcţiei anti corupţie şi crimă organizată din SBU), pentru că au distrus fără autorizaţie documente SBU care conţineau dovezi despre actele de corupţie ale lui Iulia Timoşenko şi Petro Poroshenko.
Tot în aceeaşi telegramă se fac propuneri politice şi se discută despre dovezi care pot şantaja viitorii politicieni.
În 2010  altă telegramă scoate în evidenţă faptul că Poroshenko şi guvernul SUA plănuiesc răsturnarea preşedintelui Yanukovych şi integrarea Ucrainei în NATO.
Aceste infograme, scot în evidenţă că Petro Poroshenko a fost încă din anul 2006 informator al serviciilor americane, iar întrebareaa inerentă este, dacă potrivit legislaţiei din Ucraina ar putea fi acuzat că a comis act de trădare sau spionaj ??? împărtăşind informaţii strategice şi participând la răsturnarea lui Viktor Yanukovych…


Debutul – revoluţia pentru libertate şi democraţie

În noiembrie 2013preşedintele Ucrainei, Viktor Yanukovych, respinge în mod surprinzător semnarea Acordului de Asocierere cu UE, negociat încă din 2007, orientându-se spre Rusia. Decizia liderului de la Kiev declanşează ample proteste în Ucraina.


Imediat după începerea protestelor, intră în acţiune ultra naţionaliştii şi aripa de extremă dreapta a partidului Svoboda(Liberi), doar o parte din campania de răsturnare a lui Yanukovych, organizaţi în subunităţi de epurare etnică, ridică baricade şi încep luptele cu forţele de ordine.
Această minoritate nu putea juca un rol semnificativ dat fiind faptul că era depăşită numeric de autorităţi însă capetele politice ale partidului Svoboda, au realizat că ultra naţionaliştii de extremă dreapta vor juca un rol decisiv şi vor influenţa cursul demonstraţiilor.
Demonstraţiile contra preşedintelui Yanukovych iau amploare, concentrându-se în Piaţa Indepdendentei din Kiev.
Violenţele escaladează, poliţia deschide focul asupra demonstranţilor şi se produc ciocniri puternice între opoziţie şi forţele de securitate.
Operaţiunile forţelor de securitate contra demonstranţilor devin din ce în ce mai brutale.
În data de 20 februarie 2014 sunt prezentate imagini cu soldaţi şi civili împuşcaţi de lunetişti în Kiev.
Este general asumat de către agenţiile de presă internaţionale faptul că forţele de ordine fidele lui Viktor Yanukovych că au deschis focul asupra protestatarilor.
Raportul legiştilor şi expertiza balistică concluzionează că gloanţele, poartă aceleaşi particularităţi şi în cazul poliţiştilor şi al civililor omorâţi, dar noul guvern de coaliţie refuză investigarea crimelor.
O convorbire telefonică între Cathy Ashton, şeful pentru politică externă al U.E şi Urmas Paet, ministrul de externe din Estonia, relevă faptul că autorităţile din vest ştiau, dar au ascuns, că gloanţele care au fost trase în civili şi în poliţiştii omorâţi nu provin de la oamenii lui Yanukovych, ci de la cineva din noul guvern de coaliţie.
Declaraţiile au susţinut că forţele fidele preşedintelui Viktor Yanukovych au fost în spatele atacului în care 20 de persoane au fost ucise.
SUA a condamnat vehement folosirea excesivă a forţei de către forţele guvernamentale împotriva protestatarilor.
La 22 februarie 2014, Parlamentul decide prin vot majoritar demiterea preşedintelui Viktor Ianukovici, reproşându-i-se abuz de putere.
Politicianul pro-european, Arseniy Yatsenyuk, devine şeful guvernului interimar de la Kiev.


Înregistrările particulare apărute pe site-urilede socializare arată faptul că persoane din conducerea forţelor de poliţie, în speţă Colonelul Dimitri Fucheji, şeful poliţiei din Odessa însărcinat cu securitatea publică, apare în ipostaze alături de indivizi mascaţi cu multiple elemente particulare de identificare care îl escortau sau cărora le dădea indicaţii. Ulterior aceştia apar filmaţi cum lovesc, aruncă cocktail-uri Molotov sau trag cu arma în civili care demonstrau împotriva fascismului….


A fost prezentat ca o victorie a naţionaliştilor ucrainieni împotriva ruşilor.
Nu erau ruşi, erau tot cetăţeni ucrainieni împinşi de naţionalişti în clădire.
Ancheta poliţiştilor a fost pusă sub tăcere.
Deloc surptinzator oficiali din SUA şi UE au prezentat aceste evenimente ca o crimă comisă de cei care fuseseră arşi de vii.
Forţele de ordine sunt filmate alături de protestatari mascaţi, care proliferează însemne naziste, sunt încărcate imagini pe internet cu atrocităţile comise de aceşti aşa zişi patrioţi, dar media occidentală acoperă aceste evenimente.
De ce fortele de ordine si conducerea de la Kiev ar lucra cu huligani care pretind a fi opozitia ?

În timp ce Kievul folosea tancuri şi elicoptere să atace protestatarii în estul Ucrainei, oficiali americani declarau violenţele drept ponderate.

Problema Crimeea
La 5 decembrie 1994, prin Memorandumul de la Budapesta, Ucraina a renunţat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său care au fost transferate către Federaţia Rusă. În schimb, Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia s-au obligat să garanteze integritatea teritorială a Ucrainei.
Deoarece statul ucrainean nu este membru NATO, Statele Unite şi Uniunea Europeană nu au obligaţia de a interveni militar pentru a-l apăra. Totodată, o amplă acţiune internaţională prin intermediul ONU este exclusă, din cauza dreptului de veto al Rusiei în Consiliul de Securitate. Cu toate acestea, Rusia alături de Marea Britanie şi SUA sunt garantul integrităţii teritoriale a Ucrainei că urmare a semnării Memorandumului de la Budapesta.
La 25 februarie sute de militanţi pro-ruşi s-au adunat în faţa Prlamentului Republicii Autonome din Simferopol pentru a cere organizarea unui referendum, respingând puterea de la Kiev.

La data de 1 martie noul premier crimeean Serghei Aksionov a solicitat Rusiei, prin intermediul preşedintelui rus Vladimir Putin, „asistenţă în asigurarea păcii şi stabilităţii pe teritoriul” Crimeii.
Preşedintele rus Vladimir Putin a solicitat şi a obţinut în unanimitate permisiunea camerei superioare a parlamentului Federaţiei Ruse pentru a utiliza forţele armate ale Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei pentru a proteja cetăţenii ruşi.
Membrii Consiliului Suprem al Republicii Autonome Crimeea au votat pe 6 martie organizarea unui referendum privind statutul regiunii, dar şi ieşirea în modoficial din componenţa Ucrainei şi alăturarea la Federaţia Rusă.
Guvernul Ucrainei, SUA şi mai multe state au susţinut că orice referendum organizat de autorităţile din Crimeea este neconstituţional şi nelegitim, iar Kiev-ul porneşte operaţiuni anti teroriste împotriva poplatiei.
Aşadar preluarea puterii de către un partid neo-nazist fără vot este constituţional, dar o declaraţie generală de independenţa spusă votului nu este ???
În zilele urmatoare parlamentul ucrainean a votat o rezoluţie prin care a cerut garantarea suveranităţii de către Statele Unite şi Marea Britanie.
Ministrul rus de externe Sergey Lavrov declara în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului că prezenţa trupelor ruseşti în Crimeea este necesară până la normalizarea situaţiei politice în regiune.
Discreditarea Rusiei
În martie 2014 Martin E. Dempsey Şef al Statului Major Interarme american (Chairman of the Joint Chiefs of Staff), cel mai înalt grad militar din Statele Unite solicită Rusiei să nu escaladeze conflictul din estul Ucrainei şi atenţiona că dacă Rusiei îi este permis să între într-o ţară suverană sub pretextul protejării etnicilor ruşi din Ucraina, expune Europa de Est la un risc semnificant, deoarece sunt enclave etnice peste tot în Europa de Est şi Balcani şi adaugă că SUA va susţine forţele NATO în cazul unei eventuale intervenţii în Ucraina pentru că are obligaţia de a acţiona în cazul în care un membru NATO este ameninţat.
Tot în perioada respectivă Secretarul de Stat american John Kerry  condamnă incredibilul act de agresiune a Rusiei în Ucraina şi ameninţă cu sancţiuni economice din partea SUA şi a aliaţilor săi asupra Rusiei în cazul în care nu se ajunge la o soluţie paşnică.
Obama declara că Vladimir Putin a ignorat toate avertismentele, iar SUA are orice opţiune militară pe masă însă speră ca Rusia să facă alegerea corectă să nu se ajungă la o confruntare militară care nu ar fi benefică nimănui şi se gândeşte la o rezolvare amiabilă a crizei din Crimeea.
America a revocat vizele mai multor diplomaţi ruşi a ameninţat militar şi a susţinut impunerea de sancţiuni economice asupra Rusiei.
Acesta este încă o mutare într-un uriaş joc de şah geo politic care este proiectat să se termine în război, iar SUA trebuie să convingă publicul că nu a ştiut ce va urma şi altcineva este agresorul, în speţă Rusia şi Vladimir Putin.
Rebelii şi Rusia
În replică Rusia şi-a intreptat atenţia pe piaţa economică către est.
A renunţat la piaţa europeană în schimburile comerciale, a impus la rândul său sancţiuni energetice, a semnat un contract pentru exportul de gaze către China în valoare de 400 miliarde de dolari şi a încheiat un acord cu China în care îşi propun să renunţe la dolar pe piaţa comercială şi invită alte ţări să facă la fel.
În mai 2014, preşedintele Rusiei şi cel al Chinei se întâlnesc la Shanghai şi propun înfiinţarea unei noi strucruri regionale de securitate şi cooperare în Asia, care include ţări ca Iran, Rusia, China şi exclud SUA din această alianţă.
La mijlocul lui iulie 2014 Vladimir Putin participă in Brazilia la summitul BRICS(Brazilia,Rusia,India,China şi Africa de Sud), alianţa care a refuzat să participe  la eforturile occidentului de a izola Rusia, unde declară că situaţia din Ucraina întăreşte relaţiile dintre membrii alianţei şi chiar dacă BRICS nu poate schimba politica externă a Washington-ului, pot forţa SUA să plătească un preţ economic şi politic pentru ea.
Toate aceste lucruri nu s-au precizat în media occidentală, realitatea este altfel, iar initierea unui război economic cu Russia şi China nu este tocmai o alegere înţeleaptă şi aceasta poate deteriora irecuperabil relaţiile est-vest iar situatia poate escalada într-un conflict armat….
Purtătorul de cuvânt al ministrului de externe din China, Qin Gang declara că guvernul chinez a împărtăşit întotdeauna principiile diplomaţiei şi normele fundamentale ale relaţiilor internaţionale, dar în acelaşi timp ia în considerare istoria şi problemele complexe actuale, ale crizei din Ucraina.
Presa internaţională a prezentat principala problemă fiind Rusia, încercând să demonizeze această ţară cât şi pe Vladimir Putin insa, multe dintre atrocităţi, au fost comise de naţionaliştii de extremă dreapta din noul guvern de la Kiev cu finanţare americană, forţele speciale ale noului guvern au avut dispoziţii de a creea panică şi de a provoca haos în rândul populaţiei.
Ucraina nu a fost atacată convenţional de Rusia, armata din noul guvern instalat impune cu forţa noua conducere şi au împărţit naţiunea în două jumătăţi după criterii stabilite ad-hoc, populaţia pro rusă şi cea pro naţionalistă!
Putin nu doreşte escaladarea conflictului într-o confruntare armata între Ucraina şi Rusia, altfel răspundea deja la provocări.
Actele abominabile care pot fi cu uşurinţă catalogate drept crime de război nu au fost cercetate de autorităţi, au fost săvârşite împotriva ucrainienilor, în mare parte populaţie civilă cu vederi politice pro ruse, de către forţe din noul guvern de coaliţie.
Cei atacaţi nu sunt rebeli şi nici terorişti, este populaţie civilă şi foşti militari ucrainieni catalogaţi drept rebeli.
SUA sprijină Kiev-ul
Secretary of Defense for Internaţional Security Affairs Derek Chollet declara că SUA susţine ajutorul militar şi financiar către Ucraina ajungând la o suma de 18 milioane de dolari.
Aviaţia din Ucraina a bombardat oraşe fără a ţine cont de populaţia civilă, lucru semnalat de OSCE.
Uimitor este că guvernul SUA, are curaj să vorbească despre agresiunea rusă în Crimeea, unde tranziţia a fost făcută prin referendum, fără a se folosi forţă militară, dar când Kiev-ul foloseşte lovituri aeriene pentru a distruge rezistenţa dintr-o regiune care s-a declarat independenta şi locuită de necombatanţi, nu se menţionează nimic şi mai mult, se trimit ajutoare militare şi financiare.
De ce este atacată populaţia civilă cu viziuni politice diferite ?

De ce această schimbare de regim este făcută militar, iar trupele Ucrainei şi Occidentul provoacă Rusia ?
De ce este nevoie de însemne pentru cei cu viziuni pro ruse ??
Aceste crime de război comise de Kiev au lăsat o amprenta psihologică asupra regiunii, accentuând sentimentele de neîncredere şi ura faţă de noul guvern de la Kiev.
Retorica Kremlinului
Răspunsul Rusiei nu a întârziat să apară şi a fost determinat de acţiunile de subversive ale SUA de pe teritoriul ţărilor vecine Rusiei.
Aleksandr Lukasevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, declara într-un interviu:
“În bugetul militar american, au fost promise 640 de milioane de dolari Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, pentru a opune rezistenţă Rusiei. Rusia nu are dubii privind atitudinea de confruntare a Casei Albe, începută printr-un joc lipsit de sens al sancţiunilor. Însă acum este vorba de finanţarea unor acţiuni subversive împotriva ţării noastre, care creează un nou nivel al tensiunilor în relaţia dintre Statele Unite şi Rusia”, explică Lukasevici.
La fel ca pe modelul Syria, Irak, Libia, Ucraina a fost destabilizată din interior !
Liderul de la Kremlin a afirmat într-un interviu acordat postului de radio Europe 1 şi postului de televiziune TF1 că negocierile continuă cu europenii şi americanii privind problema din Ucraina, însă drept răspuns la încercările de a menţine dialogul folosind doar instrumente diplomatice şi paşnice, vestul a răspuns prin susţinerea unei lovituri de stat anticonstituţionale şi a impus sancţiuni economice asupra ţării sale, aşadar  nu putea acţiona altfel în condiţiile în care un teritoriu cu o populaţie preponderent de origine rusă riscă să ajungă într-o alianţa militară internaţională, deşi locuitorii Crimeii voiau să fie în componenţa Rusiei.
Totodată el a afirmat că o politică bazată pe expansiune şi cuceriri de teritorii nu are viitor în epoca contemporană, iar destrămarea URSS a fost o catastrofă umanitară a secolului – XX-, nu una de tip politic sau ideologic şi va incerca să facă tot ce poate pentru fericirea şi prosperitatea ţării şi poporului său.
Mirajul FMI
Ucraina se confruntă cu o economie înceată, iar pe fondul escaladării conflictului cu Rusia, a semnat un acord de împrumut cu FMI în valoare de 17 miliarde de dolari.
ChristineLagarde director FMI declara că pachetul de împrumut în valoare de 17 miliarde de dolari ar putea fi anulat dacă Kievul nu preia conducerea în partea de est a Ucrainei.
Imediat după declaraţii armata ucrainiană a pornit ofensiva împotriva rebelilor, iar după masacrul din Odesa FMI a livrat prima tranşă de 3.2 miliarde de dolari.
Marea ironie este că aşa zişii naţionalişti nu realizează că liderii lor i-au vândut.
Liderii susţineau că vor Ucraina pentru ucrainieni, dar Kiev-ul au adus în ţară FMI.
Îndatorarea este o metodă mult mai eficientă de subjugare a unei naţiuni decât ocuparea militară.
Cu o armata te poţi lupta, poţi identifica inamicul, dar când inamicul se ascunde în spatele băncilor, naţiunea se distruge din interior.
Cel mai comun proces este de a identifica o ţară cu resurse sau cu o poziţie geo strategică favorabilă care are un sistem de guvernământ accesibil corporaţiilor, apoi se aranjează un împrumut uriaş de la FMI sau Banca Mondială, dar banii nu ajung la ţară, ci la corporaţiile americane care construiesc proiecte de infrastructură, centrale electrice, parcuri industriale, beneficiile apar doar pentru câţiva oameni bogaţi din ţara aleasă şi pentru corporaţiile americane.
Pentru restul naţiunii sărăcia este din ce în ce mai mare, ţara are o datorie uriaşă pe care nu o poate plăti şi trebuie să îşi vândă ieftin resursele, să permită construirea de baze militare SUA pe teritoriul statului, să trimită trupe să sprijine SUA în diverse conflicte, sau să dea vot favorabil SUA în cadrul adunărilor ONU, apoi urmează privatizarea companiilor de electricitate, apă, petrol şi gaze, serviciile sociale, medicale, de asigurări, totul în defavoarea statului.
John Perkins – Confesiunile unui asasin economic
Concluzii
Multe analize au dedus, teoretizând formal Criza din Ucraina, că aceasta este o capcană întinsă de SUA şi NATO pentru a atrage Rusia să invadeze Ucraina, astfel slăbind Rusia pe mai multe paliere.
Informaţiile şi imaginile prezentate în link-urile ataşate documentului, care  nu au fost prezentate intenţionat de media occidentală, reprezintă cuantificarea efortului puterilor din vest de a muşamaliza adevărul despre Criza din Ucraina.
Vestului nu îi pasă de Ucraina şi nu sunt îngrijoraţi de cum sunt trataţi oamenii de acolo. Ucraina este doar un pion în acest război proxy, adevărată ţintă fiind Rusia şi poziţionarea geo strategică.
Dacă suntem atenţi, observăm că politicienii şi presa fac tot ce pot să întoarcă publicul împotriva Rusiei, să fie discreditată şi temută, la fel ca în războiul rece.
Conducerea de la Kiev aduce acuze cu privire la trupe ruseşti în estul Ucrainei sau în masacrul de la Odesa şi nici măcar nu încearcă să rectifice declarațiile, când apar dovezile despre adevăr.
Pentru a merge mai departe, Ucraina are nevoie de o reformare, de un nou proiect statal (Constituţie) şi de o clarificare a opţiunilor fundamentale ale cetăţenilor săi, chiar dacă aceasta va presupune finalmente scindarea republicii fondate în 1991, proces deja început prin pierderea Crimeei.
Nici estul rusofon al Ucrainei nu poate ţine blocată partea de vest, care aspiră legitim la integrare politică şi economică în spaţiul occidental, nici Kievul nu îi va putea duce cu forţa spre Occident pe cei care se simt apropiaţi de Rusia.
Referendumurile nu trebuie ignorate, cel puţin din perspectiva analitică.
După Ucraina, Republica Moldova va trebui să decidă, pentru ce optează: pentru neutralitatea propusă recent de Rusia prin vocea ministrului Lavrov, cu promisiunea păstrării (pe hârtie) a Transnistriei rusofone, sau pentru avansul decisiv spre structurile euro-atlantice şi recunoaşterea independenţei Transnistriei, eventual cu o apropiere mai consistentă de România.
În acest ultim caz, al renunţării la neutralitate şi al detaşării regiunii separatiste, este nevoie de o nouă Constituţie (sau, în varianta maximală, puţin probabilă astăzi, de asumarea prin referendum a Constituţiei României şi unificarea celor două state de limba română)

Uniunea Europeană a părut şi pare total nepregătită pentru acest proces de revizuire adâncă a relaţiilor sale cu Federaţia Rusă şi cu statele post-sovietice din vecinătatea răsăriteană.



Terorismul şi războiul asimetric, noile provocări de securitate în mileniul III

Mihail Păduraru
Motto: „ Terorismul este un alt tip de război – nou ca intensitate, vechi ca origine – un război al gherilelor, al rebelilor, al asasinilor; un război dus prin ambuscade, nu prin luptă, prin inflitraţie, nu prin agresiune, în care victoria se obţine prin erodarea inamicului şi nu prin angajarea lui.  ” 
John F. Kennedy
Vorbim astăzi de noi ameninţări şi noi vulnerabilităţi de securitate în raport cu epocile trecute, de transformarea structurilor de securitate, de noi tipuri de războaie şi noi tipuri de pace.
Trăim într-o lume profund schimbată în care anticiparea viitorului şi cunoaşterea strategică, reprezintă poate cel mai greu test pentru o naţiune.
Un test de care depinde în egală măsură politica strategică a unui stat, dar şi siguranţa cetăţenilor săi, apărarea valorilor naţionale, bunăstarea şi prosperitatea individuală.
Terorismul a devenit în zilele noastre internaţional sau transnaţional prin faptul că au apărut organizaţii şi grupări teroriste care, prin metodele folosite şi întinderea acţiunilor pe care le întreprind, depăşesc frontierele unei ţări şi includ naţionalităţi din diferite state.
Subscriind pe deplin aprecierilor unor autori consacraţi (Burgess; Eva – Ildiko Delcea, 2006) potrivit cărora a defini terorismul este de acum înainte un exerciţiu atât de complex şi de obiectiv încât putem spune că ţine mai degrabă de latura artistică decât de cea ştiinţifică, ne rezumăm numai la a considera că terorismul, fenomen social de factură deosebită, a căpătat la acest început de secol şi mileniu, prin amploarea şi diversitatea formelor sale de manifestare, un caracter complex, extins la scara întregii planete.

Fără să avem pretenţia exhaustivităţii în documentare sau a epuizării subiectului în cauză, se poate considera, pe baza faptelor, că “terorismul rămâne preţul plătit de civilizaţia occidentală pentru hegemonia sa şi impunerea principiilor democratice în lume” (Andreescu, 2006).
Terorismul nu este un fenomen nou. El cunoaşte în contemporaneitate o creştere fără precedent, iar prin formele noi de manifestare, prin caracterul său tot mai organizat, pericolul deosebit şi internaţionalizarea evidentă, constituie o ameninţare permanentă la adresa comunităţii umane, a instituţiilor şi chiar a statelor.
Nu există justificare pentru terorism, însă există multe cauze care justifică apariţia şi evoluţia acestui flagel, de aceea există la fel de multe motive pentru a ne gândi la soluţii pentru eliminarea acestor cauze.
Teroriştii vor fi înfrânţi sau anihilaţi doar când ideologiile care-i motivează vor începe să pălească, orice război fiind, înainte de toate, o bătălie a ideilor.
Într-un război care este perceput ca o cruciadă  egoistă, de una dintre părţile combatante şi ca un Jihad dezinteresat, de cealaltă parte, soldaţii americani, israelieni sau britanici, mai bine antrenaţi, remuneraţi şi echipaţi, se străduiesc să supravieţuiască, urmărind atingerea unor obiective pe care deseori le consideră inutile.
Adversarii lor sunt voluntari înzestraţi cu echipament modest, dar pregătiţi să-şi sacrifice viaţa într-o confruntare pe care o consideră necesară.

În timp ce SUA îşi plâng morţii, grupările de rezistenţă îi celebrează pe ai lor.
În activitatea lor, pentru atingerea scopurilor propuse, cei care îl practică recurg la o diversitate de practici teroriste precum asasinatele politice, răpirile de persoane, atentatele cu arme şi bombe, victimele acestora fiind deopotrivă demnitari politici, oameni de afaceri, personalităţi ale culturii şi ştiinţei, poliţişti, ziarişti şi chiar femei, bătrâni sau copii.
Acţiunile teroriste de la 11 septembrie 2001­ din SUA, 11 martie 2004 din Madrid şi cele din 7 iunie 2005 de la Londra, la care se adaugă Beslanul şi Moscova, au“demonstrat că teroriştii moderni pot lovi orice obiectiv, oriunde în lume, încercând prin teroare, modificarea unor decizii, chiar politice.”(Andreescu, 2006).

Atentatele comise de grupările teroriste au avut şi au un impact major asupra civilizaţiei occidentale, libertăţile individuale fiind erodate în numele securităţii cetăţenilor, din ce în ce mai greu de asigurat.
Terorismul reprezintă o ameninţare globală care nu ţine cont de principiile fundamentale ale legii, ordinii şi respectării drepturilor omului.
Terorismul modern, sfidând normele şi legile războiului convenţional, îşi dirijează atacurile asupra populaţiei civile, care reprezintă o ţintă facilă şi eficientă pentru terorişti.
Tehnica atacurilor nediscriminatorii sporeşte panica generală şi induce sentimentul de insecuritate în rândul populaţiei, oricine, oriunde, oricând putând fi victima următorului atentat terorist.
Frica indusă în rândul unei populaţii, care trăieşte sub ameninţarea terorismului, are două componente:
– una raţională, produsă de riscul unei morţi violente, în urma unui atac terorist,
– una iraţională, care nu are nici o legătură cu probabilitatea statistică ca cineva să fie ucis sau rănit într-un atac terorist sau ca un atentat să aibă loc…..aşadar putem spune că terorismul este un război psihologic, o exprimare a influenţei sociale care foloseşte propria imaginaţie a victimei împotriva sa.
Grupările teroriste tind să-şi justifice metodele insistând că au fost obligaţi să apeleze la acestea, datorită ineficienţei altor mijloace politice şi economice şi denunţă considerarea acţiunilor întreprinse drept acte de terorism.
Au apărut structuri teroriste noi care îmbrăţişează cauze religioase şi naţionale  foarte amorfe şi care se ascund în entităţi organizatorice cu structură şi componentă difuză. Spre deosebire de cererile specifice, inteligibile, ale grupărilor teroriste, predominant laice, cunoscute în trecut, care în general îşi asumau actele de violenţă şi le explicau, în prezent majoritatea  acestor atacuri nu sunt revendicate.

Dar nu putem asocia Islamul cu grupările teroriste, a judeca Islamul ca pe o religie violentă este mai mult decât o greşeală. Acesta este o religie a păcii care nu permite uciderea unor oameni nevinovaţi. (Bacchiocchi, 2002). Islamul este religia libertăţii, păcii, binelui şi îndurării (Rashid, 2003).
Noile tipuri de riscuri – difuze, greu de localizat şi practic imposibil de combătut cu mijloace moderne tradiţionale – necesită o nouă abordare integrată, care să îmbine atât instrumente politice şi economico – financiare cât şi o strategie privind utilizarea de noi tehnologii destinate contracarării fenomenului în ansamblul său.
În noile condiţii ale ameninţărilor internaţionale ale terorismului actual, prevenirea, descoperirea şi combaterea acestui flagel nu se poate face decât pe fundamente bine clădite ce trebuie să aibă la bază dreptul internaţional pe domeniu, cooperarea şi colaborarea între statele progresiste ale lumii.
O latura importantă a programelor de prevenire antiteroristă o constituie măsurile de prevenire a scurgerilor de date şi informaţii către potenţialele structuri teroriste. De regulă, structurile teroriste îşi aleg ca ţinte acele obiective care le oferă cele mai mari şanse de realizare a respectivului scop urmărit.
Fără să avem intenţia de a oferi soluţii asupra fenomenului, trebuie să reliefăm faptul că posibilităţile de combatere a acestuia necesită un susţinut schimb de informaţii şi o permanentă cooperare între structurile specializate în domeniu.
Schimbul de informaţii, în scopul prevenirii şi combaterii terorismului, se impune cu atât mai mult cu cât până în prezent, în România, fenomenul terorii nu s-a manifestat la intensitatea şi amploarea existentă în ţările vestice.
Ca atare, raportat la fenomenul terorist, Europa se confruntă cu o amplificare a acţiunilor infracţionale, cum ar fi: contrabanda, bancruta frauduloasă, traficul ilegal cu stupefiante, cu armament, muniţie, explozivi, monedă falsă, traficul de persoane, depunând eforturi multiple în scopul prevenirii şi combaterii acestora.

Pornind de la cele precizate, se poate aprecia că organizaţiile criminale şi cele teroriste converg caracteristici multiple ce permit o strânsă cooperare, astfel încât acestea permit o înaltă ierarhizare structurală, cu paliere decizionale, cu sarcini şi competenţe bine definite. Totodată, în desfăşurarea activităţilor specifice, acestea  uzitează de acoperiri oficiale, fiind vizate activităţi ilicite de  mare amploare, violenţa fiind principala regulă de acţiune.
Cu intenţia de a susţine o mai bună cunoaştere a fenomenelor terorismului şi crimei organizate transnaţionale, apreciem că Al – Qaida reprezintă chintesenţa acestor manifestări.
Pe acest fond, strategiile de securitate trebuiesc regândite fundamental, luând în calcul includerea de noi vectori în ecuaţia de siguranţă naţională a fiecărui stat.
În contextul în care forurile continentale şi mondiale îşi canalizează eforturile pe direcţia identificării soluţiilor adecvate pentru eradicarea fenomenului terorist, România şi-a amplificat eforturile de contracarare a acestui flagel, atât în plan internaţional cât şi în plan intern. Aceste eforturi vizează alăturarea României la coaliţia internaţională, în scopul combaterii terorismului,  prin punerea la dispoziţie a întregului potenţial naţional şi intensificarea măsurilor de actualizare a cadrului legislativ şi implementare a acquis – ului comunitar.
În timp ce specialiştii nu reuşesc să cadă la un consens în definirea conceptelor de terorism, crimă organizată, mafie sau corupţie, definibile din variate unghiuri şi experienţe, structurile crimei organizate dovedesc din ce în ce mai multă uşurinţă în adaptarea faţă de schimbările de situaţii şi condiţii, orientându-se foarte rapid spre spaţiul economic care le asigură câştigurile cele mai mari şi posibilităţi concrete de pătrundere în instituţiile sociale şi în cele ale ordinii juridice.
Din analiza modului de desfăşurare a acţiunilor teroriste pe plan mondial în ultimul deceniu şi situaţia actuală atinsă, putem să anticipăm o posibilă evoluţie a acestora:
-unele acţiuni teroriste vor putea produce crize majore la nivel mondial, cu repercursiuni asupra multor state în plan economic, financiar, politic, militar, moral şi cultural;
-se vor diversifica formele şi modurile de acţiune şi se vor selecta major ţintele în genul ‘’punct ochit, punct lovit, succes realizat’’;
– vor prolifera cantitativ şi calitativ actele teroriste cu incidente de mare anvergură;
– se va internaţionaliza şi generaliza tot mai mult terorismul de mare putere
Din aceste perspective, statele – în calitatea lor de garanţi ai respectării drepturilor fundamentale ale omului şi de principali actori şi regizori ai scenei mondiale – sunt obligate să prevină, descopere şi să combată terorismul, prin instrumente juridice şi prin măsuri şi mijloace specifice, în cadrul unor largi cooperări internaţionale.

Eforturile conjugate ale comunităţii informative internaţionale, orientate în direcţia prevenirii, descoperirii şi combaterii tuturor manifestărilor fenomenului terorist şi al activităţilor asociate acestuia, trebuie să ţină cont de noile provocări şi tendinţe ale potenţialului de acţiune al organizaţiilor teroriste, în raport cu care se evidenţiază:
-creşterea semnificativă a riscurilor societăţii umane, rezultate din reorientarea unor acţiuni teroriste către ţinte de anvergură din cadrul aviaţiei civile care pot genera consecinţe devastatoare asupra securităţii aeronautice;
-folosirea de către unele reţele teroriste a unui mod de operare relativ autonom, care asigură stricta compartimentare şi secretizare a “informaţiilor vitale” pentru asigurarea reuşitei acţiunilor teroriste;
– generalizarea folosirii de către teroriştii coordonatori a unor mijloace de comunicaţii sofisticate ( telefonie mobilă, echipamente de criptare performante, internetul) care cu greu pot fi localizate în timp operativ util;
– apariţia unui nou tip de pericol, generat de folosirea în comiterea de acţiuni teroriste a “extremiştilor  din umbră” , aceşti indivizi nu îndeplinesc ordine ierarhice şi nu sunt fideli unor entităţi naţionale ci se bazează pe un sistem de contacte stabilite în funcţie de interesele criminale, astfel de indivizi pot decide şi duce la îndeplinire, independent, orice tip de acţiuni teroriste.
– reconsiderarea rolului teroriştilor sinucigaşi în infrastructura operaţională a organizaţiilor teroriste, acest gen de acţiuni sunt,  pentru structurile care le folosesc, avantaje majore faţă de  cele convenţionale.
– proliferarea riscurilor generate de  vulnerabilităţile ce pot fi  exploatate de către organizaţiile teroriste în vederea obţinerii de date şi informaţii privind procurarea, producerea şi folosirea armelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare.
Terorismul este un fenomen caracteristic unui conflict asimetric care este purtat de pe poziţii inferioare de forţă( militară,politică sau economică) şi în sine este o tactică de ultim resort şi sacrificiu.

De multe ori, terorismul este greşit asimilat cu fanatismul, insurecţia, crimele de război sau alte atrocităţi umane făcute de forţe armate ale unor state sau cu unele operaţiuni clandestine.
Uneori, această confuzie este întreţinută cu intenţie fie din motive de propagandă, fie de manipulare a maselor de la alte probleme majore ale societăţii respective.
Ameninţările teroriste sunt de mare actualitate. În următorul deceniu, ele nu vor dispărea, ci, dimpotrivă, este posibil să se diversifice şi să se amplifice. Atacurile teroriste sunt şi vor fi şi în continuare atipice, lipsite de orice moralitate şi în afara oricăror reguli ale păcii şi războiului.
Terorismul constituie o ameninţare din ce în ce mai pronunţată la adresa păcii şi securităţii, a fiinţei umane, a valorilor şi a civilizaţiei. Această ameninţare este direct proporţională cu vulnerabilităţile societăţii moderne şi evoluează pe măsură ce faliile se adâncesc, conflictele se amplifică şi crizele se înmulţesc.

Teama de exterminare culturală şi de pierdere a suveranităţii grupului etnic generează folosirea tuturor mijloacelor posibile de apărare şi îi conduce la violenţă iraţională. Oamenii devin foarte sensibili atunci când le sunt ameninţate valorile cu care ei se identifica: limba religia, teritoriul natal, neamul.
În ultimul deceniu  provocările nu mai sunt doar conflicte inter – statale, ci sunt de natură mult mai complexă, aparţinând nu o singură dată zonei crimei organizate, terorismului, instabilităţii economice şi nu în ultimul rând ameninţărilor la adresa mediului înconjurător. În acest context, se poate considera că ne confruntăm cu noi ameninţări, agresive şi imprevizibile ca potenţial, putere de distrugere, resurse, reţea de întindere mondială, scopuri şi ţinte.

Dacă până în prezent terorismul era considerat ca o formă de conflict de intensitate scăzută, fiind situat la extremitatea inferioară a spectrului unui conflict armat care putea genera un război, de acum înainte, fenomenul terorist, în întregul său, este tratat drept „o nouă formă de război“, capabil să determine probleme şi să provoace consecinţe ca şi un război clasic. Cu toate că din punct de vedere al ştiinţei militare, războiul împotriva terorismului  este discutabil  ca formă a acţiunilor de luptă,
Acesta va fi  “războiul  viitorului”.

Bibliografie

TERORISMUL , ULTIMA SOLUŢIE ?
Cristian BARNA

TERORISMUL, CRIMA ORGANIZATĂ TRANSFRONTALIERĂ ŞI DROGURILE
Vicenţiu Virgilius STANCIU

VOCEA TERORII
ÎNTRE „LEGEA ISLAMICĂ” ŞI „CONŞTIINŢA CIVILIZAŢIEI”

 Anghel ANDREESCU

TERORISMUL EUROPEAN  („TE – SAT 2007”)  ŞI CRIMA ORGANIZATĂ

Anghel ANDREESCU

Nicolae RADU

UN RĂZBOI AL MINŢII  
George Cristian MAIOR